Eveniment

Sentință definitivă: Sorin Susanu a câștigat procesele cu președintele ANPC! Instanța a anulat toate actele abuzive împotriva brașoveanului

Sebastian Dan

Fostul șef al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorului Brașov, Sorin Susanu, a câștigat, definitiv, procesele cu ANPC și șeful acestei instituții, Horia Constantinescu. Instanța a constatat că Susanu a fost, efectiv, hărțuit de șeful ANPC, care a făcut ilegalități pentru a-l îndepărta de pe post.

În acest context, magistrații de la Judecătoria Brașov, Tribunalul Covasna, iar ulterior cei de la Curtea de Apel Mureș, au decis desființarea tuturor actelor prin care Susanu a fost eliberat din funcție.

Tribunalul Covasna

Solutia pe scurt: Admite în parte cererea formulată de reclamantul Susanu Claudiu Sorin, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională Pentru Protecţia Consumatorilor şi Horia Miron Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale Pentru protecţia Consumatorilor. Anulează Ordinul nr. 501/15.06.2022 emis de Preşedintele ANPC, raportul preliminar CD 144/14.06.2022 întocmit de Comisia de Disciplina şi sesizarea înregistrata la Comisia de Disciplina cu nr.CD 145/14.06.2022 formulată de către Corpul de Control al Preşedintelui ANPC. Anulează actul administrativ având numărul de ieşire ANPC 5901/01.07.2022, reprezentat de răspunsul la plângerea prealabilă.

Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamant împotriva pârâţilor pentru repararea pagubei produse şi a prejudiciului moral suferit. Obligă pârâţii ANPC şi preşedintele ANPC, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 11.950 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recursul urmând să fie introdus la Tribunalul Covasna.

Curtea de Apel Mureș

Solutia pe scurt: Respinge, ca nefondat, recursul formulat de ANPC(cu datele de identificare), împotriva Sentinţei nr. 710/4.10.2022 pronunţate de Tribunalul Covasna, secţia civilă în dosarul nr.2147/62/2022. Admite recursul declarat de Horia Miron Constantinescu, Preşedinte al ANPC (cu datele de identificare şi domiciliul procesual ales) împotriva aceleaşi sentinţe. Casează, în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând cauza în limitele casării: Obligă pârâţii ANPC şi preşedintele ANPC în solidar la plata către reclamantul SUSANU SORIN CLAUDIU (cu datele de identificare şi domiciliu procesual ales) a sumei de 8950 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în primă instanţă. Menţine, în rest, dispoziţiile sentinţei atacate.

Obligă pârâta ANPC la plata către reclamant a sumei de 2500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. Respinge cererea reclamantului de obligare a preşedintelui ANPC la plata cheltuielilor de judecată în recurs. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi 29.05.2022.

Ce se întâmplă în acest moment?

„În acest moment, eu sunt suspendat în baza unui alt proces, pe motiv că aș fi avut comportament abuziv. Practic, eu nu am cerut nimic, nici despăgubiri, ci să se analizeze legalalitatea acelor documente, iar totul a avut un substrat de altă natură.

Mă bucur că, încă o dată, s-a demonstrat că am avut dreptate și că deciziile și măsurile luate împotriva mea sunt ilegale și, cel mai probabil, au fost realizate cu scopul de a se obține anumite interese de natură personală sau de grup, atât din punct de vedere economico-financiar, cât și politic”, a precizat, pentru newbv.ro, Sorin Susanu.

Acesta spune că, din momentul în care, la conducerea ANPC a venit Horia Constantinescu, a fost mutat de mai multe ori în mai multe zone ale țării. El susține că, cel mai probabil, a fost „plimbat” pentru că nu a vrut să dea curs „solicitărilor ilegale pe care mi le adresa președintele ANPC”.

Coincidență sau?…

„Este cel puțin interpretabil faptul că ordinul de mutare pe o funcție inferioară a fost realizat chiar într-o zi în care, la sediul ANPC, a existat o întâlnire între dl. Horia Constantinescu, dl. Paul Anghel, directorul general ANPC și dl. Dunca Marius, președinte PSD Brașov. Întâlnire în care au discutat și despre realizarea unui amplu control în Poiana Brașov, exact în perioada în care urma să se desfășoare Congresul Național al PNL (aceste informații le am de la dl. Paul Anghel, care m-a sunat imediat după această întâlnire.).

Se pare că, în cadrul acestor discuții, s-a ajuns la concluzia că, dacă eu voi fi la conducerea CRPC Brașov, aș putea să le afectez planurile, motiv pentru care a fost emis ordinul de președinte dovedit astăzi de către trei instanțe de judecată a fi ilegal.

Interesant este faptul că, prin ordin de președinte, a fost numit la Protecția Consumatorului Brașov dl. Nicu Bărdaș, fost primar PSD la Rupea, actualmente deținând o funcție de conducere în cadrul PSD Brașov și un cunoscut apropiat al dlui Dunca. În acest context, s-au putut desfășura controlele potențial abuzive din Poiana Brașov și centrul Brașovului, putând să ne gândim instituția a fost folosită pentru interese politice”, mai spune Susanu.

Susanu declară război, în instanță, celor care au complotat împotriva lui

„Dacă privim din perspectiva faptului că, pentru realizarea acestui ordin ilegal, a fost folosit și Corpul de control al președintelui ANPC, cât și Comisia de disciplină din cadrul ANPC, putem să interpretăm ca o consitituire de grup infracțional care a avut ca scop înlăturarea în mod ilegal a mea din funcția de conducere pe care o dețineam și mutarea pe o funcție inferioară.

E important de precizat și faptul că instanța de judecată mi-a dat câștig de cauză și în ceea ce privește suspendarea acestui ordin, acum anulându-l întru totul.

Mă bucur că instanțele de judecată au reușit să analizeze pertinent această stare de fapt, fără a se lăsa intimidate în niciun fel nici de armata de avocați angajată de dl. Horia Constantinescu, dar nici de poziția ocupată de acesta. În continuare, voi face toate demersurile legale împotriva tuturor celor care au fost părtași la înfăptuirea acestui act ilegal.”.

https://newsbv.ro/2022/06/20/hartuirea-lui-susanu-cattani-continua-dupa-timisoara-si-constanta-acum-retrogradat-la-dambovita/