Românii au plătit taxe şi impozite în valoare de peste 250 de milioane de lei în primele patru luni ale acestui an prin intermediul staţiilor de plată SelfPay, fiind procesate 1,5 milioane de astfel de plăţi, potrivit datelor transmise marţi de companie.
SelfPay operează în România peste 11.000 de staţii de plată amplasate în mai mult de 2.000 de localităţi.
În prezent, SelfPay le oferă utilizatorilor posibilitatea de a plăti un număr de 63 de tipuri de taxe şi impozite (faţă de doar 47 la finalul lunii aprilie 2023), de la plata rovinietei la tarifele pentru emiterea paşaportului. La acestea se adaugă diferite taxe fără debit şi alte impozite şi taxe către 57 de instituţii publice locale (faţă de 41 la sfârşitul lunii aprilie 2023). În total, pune astăzi la dispoziţia utilizatorilor posibilitatea de a plăti peste 300 de servicii.
„Creşterea numărului serviciilor de plată disponibile în reţeaua de Staţii de Plată SelfPay se reflectă în avansul volumelor plăţilor efectuate”, a spus Adrian Badea, CEO SelfPay.
Ponderea plăţilor către stat în totalul celor realizate prin intermediul SelfPay în primele patru luni ale anului a ajuns la 10,7% ca număr de tranzacţii, respectiv 11,5% ca valoare.
În primele patru luni ale anului curent, staţiile de plată SelfPay au procesat în total aproape 14 milioane de plăţi, în valoare totală de circa 2,22 miliarde de lei.
„Suntem foarte optimişti cu privire la dezvoltarea acestui segment de servicii, în contextul în care există o cerere substanţială pentru soluţii alternative pentru plata obligaţiilor către stat”, a afirmat Adrian Badea.
Potrivit companiei, în mod particular, patru categorii de plăţi se detaşează de restul: cele pentru rovinietă, tariful pentru eliberarea paşaportului şi cele pentru eliberarea permisului de conducere, respectiv a certificatului de înmatriculare. În aceste categorii, la staţiile de plată SelfPay s-au efectuat în perioada ianuarie-aprilie 2024 tranzacţii în valoare de peste 96 milioane lei. Plăţile la bugetele locale au înregistrat cel mai puternic avans în termeni de volum în primele patru luni ale anului, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut (+42%).
„Ar mai trebui menţionat că în acest moment există doi mari jucători cu acoperire naţională, pe această piaţă a serviciilor de plăţi către bugetele publice: Ghiseul.ro şi reţeaua de Staţii de Plată SelfPay. În platforma Ghiseul.ro, o soluţie strict online, sunt înrolate în prezent 1.464 de instituţii publice centrale şi locale, dintre care 1.368 sunt înrolate pentru plata impozitelor şi taxelor locale. După cele mai recente date, Ghiseul.ro are circa 2,2 milioane de utilizatori activi şi de la începutul anului până la finalul lunii aprilie a înregistrat circa 2,5 milioane de tranzacţii, colectând aproximativ 1,5 miliarde de lei. Prin comparaţie, tot în primele patru luni din acest an SelfPay a procesat 1,5 milioane de tranzacţii în valoare de peste 250 milioane de lei, cu doar 63 de servicii de tip taxe şi impozite. Ceea ce demonstrează că în continuare există un segment semnificativ de utilizatori care au nevoie de servicii de plată precum cele pe care le oferim – în primul rând cu prezenţă fizică, dar cu avantajul accesibilităţii şi uşurinţei în utilizare”, a mai spus Adrian Badea.
SelfPay deţine cea mai mare reţea de terminale de tip self-service din România, cu peste 11.000 de staţii de plată şi mai bine de 300 de servicii disponibile. În 2021 a făcut primul pas la Bursa de Valori Bucureşti: obligaţiuni în valoare de trei milioane de euro, emise în cadrul unui plasament privat, au fost listate şi susţin dezvoltarea reţelei de Staţii de Plată SelfPay la nivel naţional şi internaţional. Reţeaua internaţională a fost lansată în luna iunie 2022 în Irlanda, apoi în Franţa. SelfPay este membru al Asociaţiei Române de Fintech.
Sursa: agerpres.ro
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!