Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri, cu ocazia Zilei Naţionale, mai multe decrete prin care a avansat în grad reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Protecţie şi Pază şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.
Printre aceştia este şi şeful IJP Braşov, Valentin Flucuş (foto dreapta), care a fost înaintat la gradul de chestor de poliţie.
Tot cu ocazia Zilei Naționale a României, polițiștii brașoveni care s-au remarcat prin rezultate deosebite în activitatea desfăşurată au fost recompensați prin avansarea la gradul profesional următor, înainte de termenul de îndeplinire a stagiului minim în gradul profesional deținut.
Astfel, 4 ofiţeri şi 10 agenţi de poliţie de la serviciile și subunitățile din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au primit gradele profesionale în cadrul unei festivități condusă de șeful inspectoratului.