Din judeţ

Şeful Apărării din Regatul Spaniei, vizită la Baza NATO din Cincu

Gabriela Bunghez

Şeful Apărării din Regatul Spaniei, amiralul Teodoro López Calderón va efectua o vizită la Baza NATO din Cincu.

Amiralul Teodoro López Calderón, şeful Apărării din Regatul Spaniei, se află, până la finalul săptămânii, în România, iar zilele următoare va efectua o vizită la Baza NATO din Cincu.

Şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, s-a întâlnit cu omologul din Regatul Spaniei, amiralul Teodoro López Calderón, principalele puncte de discuţie fiind situaţia actuală de securitate, extinderea relaţiilor de cooperare militară, consolidarea structurilor multinaţionale şi oportunităţile majore de instruire în comun.

Amiralul Teodoro López Calderón se află, până la finalul săptămânii, în vizită oficială în România, transmite defense.ro

În contextul parteneriatului strategic dintre România şi Spania, cooperarea dintre cele două armate se menţine pe un trend ascendent, atât în plan bilateral, cât şi în format aliat.

„I-am mulţumit amiralului Teodoro López Calderón pentru prezenţa consistentă a militarilor spanioli în România şi pentru contribuţia semnificativă adusă la consolidarea posturii de descurajare şi apărare în această parte a flancului estic. Provocările de securitate ne determină la intensificarea măsurilor defensive şi a instruirii, fapt care întăreşte şi mai mult legăturile dintre armatele ţărilor noastre, solidaritatea aliată şi interoperabilitatea„, a transmis generalul Gheorghiţă Vlad la finalul întrevederii.

Programul oficialului spaniol include vizite în Baza 57 Aeriană Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino din Mihail Kogălniceanu, comandamentul Corpului Multinaţional de Sud-Est al NATO din Sibiu şi Centrul Naţional de Instruire Întrunită Getica din Cincu.

Foto: Laurentiu Turoi

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !