Ședință USR în sala de ședințe a Consiliului Local Brașov

Derapajele politice încep să fie tot mai frecvente. Evident, miza este foarte mare. Toți își doresc niște fotolii „călduțe”.

Însă, să folosești o instituție publică, pe bani publici, în interes politic, fie el al USR, parca deja e prea mult. Mi-am promis să nu scriu articole de opinie în acest an. Pentru că are o încărcătură electorală. Dar să faci circ politic, cu niște aplaudaci, în sala de ședințe a Consiliului Local, în contextul în care NU se desfășura o ședință publică a Consiliului Local, e abuz de putere. De funcție.

Se pare că PSD și PNL există la Brașov…

Asta în contextul în care poate  le-a venit mintea la cap consilierilor locali PNL și PSD.

Vreau și eu să folosesc gratuit sala de ședințe a Consiliului Local. Exact 2 ore și jumătate, cât Coliban și-a făcut campanie electorală. Evident, vreau să o folosesc nu în interes politic.  NU candidez pe nicăieri. NU pierd timpul să spun că, pe acest ipochimen, care încalcă grosolan Codul Administrativ, după cum se se spunea în ședințele de Comitet Director al Primăriei, Legea îi cam încurcă.

A fost un spectacol regizat exclusiv pentru campania electorală a lui Coliban. Un personaj trist, care, dacă nu a ajuns inginer pentru că a fost exmatriculat, a ajuns primar pe niște promisiuni pe care nici măcar nu le-a luat în calcul să fie realizate în ultimii 4 ani.

Coliban nu a spus niciodată câți bani au pierdut brașovenii din fonduri nerambursabile pentru proiecte majore de infrastructură. I le lăsase „la cheie” Scripcaru. Dar aroganța și prostia (a lui sau a celor care îl consiliază) l-au împiedicat să le pună în operă. Că doar nu Scripcaru le tăia panglica. A ales să nu facă NIMIC.

„Nimic” a fost cuvântul de ordine al acestui nefericit care a blocat orice dezvoltare în Brașov și a tocat banul public în interes personal (a se vedea afacerea FC Scotch Club – FC Brașov). O altă reușită ce trebuie pusă în CV-ul lui Coliban.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !

 

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate