Din judeţ

Se reiau lucrările la Cetatea Râşnov

Gabriela Bunghez

Lucrările de reabilitare, începute în  2020, se reiau la Cetatea Râşnov.

Primăria Râşnov anunţă că la finalul anului trecut, a fost atribuit contractul de expertiză pentru Cetatea Râşnov, iar termenul de finalizare a serviciilor este de 2,5 luni de la emiterea ordinului de începere.

„Noua administrație din Primăria Râșnov își asumă responsabilitatea reluării proiectului de reabilitare a Cetății Râșnov, simbolul orașului nostru.

Una dintre prioritățile administrației locale este redeschiderea monumentului istoric. Pentru ca proiectul să continue și să se îndrepte spre finalizare este nevoie de o expertiză specializată pentru a se vedea exact care este stadiul lucrărilor efectuate și ce a mai rămas de executat.

La finalul anului trecut, după ce a primit raportul I.S.C., Primăria Râșnov a căutat în regim de urgență soluții pentru realizarea expertizei necesare. Chiar dacă timpul a fost scurt, până la finalul lunii decembrie a fost găsită și firma care se va ocupa de această etapă a proiectului de reabilitare.

Expertiza la Cetatea Râşnov, realizată de o firmă din Cluj

Expertiza va fi realizată de firma clujeană Utilitas Centru de Cercetare Proiectare în Domeniul Reabilitării Patrimoniului Construit SRL, care a semnat cu Primăria Râșnov un contract de servicii în valoare de 231.080 de lei (fără TVA).

Conform anunțului de atribuire, consultantul va evalua starea tehnică și calitatea lucrărilor realizate în perioada 2020-2022, astfel încât să poată fi stabilite lucrările necesare pentru finalizarea proiectului de restaurare.

Contractul a fost atribuit în 31 decembrie 2024, iar termenul de finalizare a serviciilor este de 2,5 luni de la emiterea ordinului de începere„, a explicat Primăria Râşnov.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !