Social

Se lucrează la drumul care va lega strada Hărmanului de Tractorul

Sebastian Dan

Proiectul giratoriului de la strada Hărmanului. Click pe poză pentru a o mări

Noua șosea va scurta de la 6 la 2 kilometri distanța între cartiere. Noul drum a fost împărțit în trei tronsoane. Vor exista câte două benzi de circulaţie pe sens, doar patru sensuri giratorii, o trecere la nivel cu calea ferată reabilitată, un pod peste Timişul Sec (30 metri lungime), trotuare şi piste pentru biciclişti și staţii RAT.

„Acest obiectiv va dezvolta o legătură directă între zona de intrare în Braşov dinspre Sfântu Gheorghe şi cartierul Tractorul şi practic vom descongestiona traficul în zona Gării – A. Vlaicu”, a declarat primarul George Scripcaru.

Important mai este faptul că, pentru realizarea acestui drum, va fi dezafectată conducta de transport a cenușei de la CET către Sânpetru.