Am primit la redacție o opinie din partea unui brașovean. Nu comentăm cele scrise, dar pot fi un subiect de dezbatere.
„Este normal și susțin demersurile care se fac pentru susținerea refugiaților din Ucraina. Am apreciat ideea, la momentul inițial, de a lumina literele de pe Tâmpa în culorile Ucrainei. Trebuie să ajutăm în continuare refugiații ucraineni cu tot ce putem și au bieții oameni nevoie. Dar ca să vedem tricolorul românesc pe Tâmpa a trebuit să vină Ziua Republicii Moldova. Poate ar trebui să revenim la normal în această chestiune. Nu aș fi trimis aceste rânduri, dar mi-a scris un prieten din Canada, plecat de mulți ani din țară. M-a întrebat de când Brașovul e ținut secuiesc? Neștiind simbolistica… Cred că putem fi alături de refugiați și să revenim la normalitate. Altfel, așteptam cu interes și ziua Andorei și a Ciadului, ca să revedem tricolorul”.

