VideoDin judeţ

Scripcaru către consilierii PSD, pe tema creșterii taxelor de salubrizare: „Este o ipocrizie ce faceți!”

NewsBv

Consilierul local, Alexandra Crivineanu, a declarat ieri, într-o conferință de presă că taxa de salubrizare, în municipiul Brașov, a fost ajustată în mod nejustificativ. Declarația survine după ce în plenul Consiliului Local a existat un schimb de replici cu primarul George Scripcaru

Crivineanu susține că tariful este mult prea mare în condițiile în care nu s-au luat măsurile necesare astfel încât să se economisească.

,,Totul se face acum pe spatele brașovenilor. Ne uităm la municipii mari cum ar fi Clujul unde taxa de colectare este de 9,88 de lei cu TVA inclus pe persoană fizică. Sibiul, de asemenea, este sub noi, Craiova are o taxă mai mică. Trebuie să ne gândim mai întâi să punem acest sistem de salubrizare la punct și mai apoi la majorare sau aplicare de taxe”, a spus Alexandra Crivineanu, consilier local PSD Brașov.

De cealaltă parte, primarul George Scripcaru i-a acuzat de ipocrizie, pentru că hotărârea de Consiliu Local adoptată a fost impusă de legislația națională promovată de Guvernul Dăncilă.

„Este o ipocrizie ce faceţi, pentru că ştiţi foarte bine că Guvernul PSD a dat o ordonanţă de urgenţă pe ulitma sută de metri, cu intrare în vigoare la 1 ianuarie. De ce nu ați dat legi care să se aplice cât erați la guvernare, nu pentru guvernările viitoare? A dat această OUG pentru că a aflat și Guvernul că suntem în situație de infringement. Și nu e vorba de Brașov, situația e la nivelul României. Să veniți acum să spuneți cp vă doare de necazul omaneilor, e o ipocrizie. Nu spun că e un lucru, dar e o treabă de natură juridică, de legislație și trebuie să o punem în aplicare. Vreți să nu aplicăm Legea dată de Guvernul PSD? Spuneți și votați!”, le-a replicat Scripcaru în şedinţa de Consiliu Local.

Taxa de salubrizare a fost ajustată, în ultima şedinţă, de la 11,68 de lei/persoană la 14,17 lei, în municipiul Brașov.

Iulia Bobaita & Sebastian Dan

https://newsbv.ro/2020/01/29/consilierii-locali-psd-brasov-vom-vota-impotriva-majorarii-taxei-de-salubrizare/