Educaţie

Școlile vor funcționa cu prezență fizică acolo unde incidența este sub 3 la mie, fără a mai fi condiția vaccinării

Gabriela Bunghez

Prezenţa fizică în unităţile de învăţământ din localităţile cu rata de infectare mai mică de trei la mie va fi permisă indiferent de rata de vaccinare din rândul personalului.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat joi că școlile din localitățile cu o rată de incidență a cazurilor de COVID sub 3 la mie vor putea funcționa cu prezență fizică, fără a mai exista condiția vaccinării a 60 la sută din angajații instituției.

Ministrul a precizat că în acest sens este în pregătire o hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență prin care se va modifica ordinul comun anterior al Ministerelor Educației și Sănătății, relatează Digi24.

Ministrul Educației a precizat că ziua de vineri va fi cea de referință pentru rata de incidență.

Potrivit lui Sorin Cîmpeanu, 1.724 de localităţi din România și 18 județe pe ansamblu aveau, joi, rata de infectare sub 3 la mie.

El a mai spus că în ceea ce-i privește pe elevi, 33 la sută dintre cei eligibili s-au vaccinat. Este vorba de 117.000 de copii cu vârste între 12 și 16 ani și pste 290.000 de elevi cu vârsta mai mare de 16 ani.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!