Școlile vor avea „certificat de calitate” cu grad de încredere „minimal” sau „peste așteptări” 

Școlile vor avea „certificat de calitate” cu grad de încredere „minimal” sau „peste așteptări” 

Școlile vor avea „certificat de calitate” cu grad de încredere „minimal” sau „peste așteptări”, care se poate modifica anual.

Prevedea apare în proiectul de modificare a evaluărilor ARACIP, pus în dezbatere în vacanța de Paște, relatează edupedu.ro.

Certificatele de calitate pentru școli sunt introduse în proiectul de modificare a hotărârii de Guvern 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie.  

Proiectul este în dezbatere publică

Documentul a fost publicat în consultare în seara de 21 aprilie, de Ministerul Educației. Termenul pentru primirea de sugestii un timp de 12 zile – adică până pe 3 mai. Perioada se suprapune peste vacanța de Paște din învățământul preuniversitar și din universități, care se încheie pe 2 mai.  

Modificarea standardelor de calitate ale ARACIP – Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar – este prevăzută în noua hotărâre (HG 155/2022) pentru organizarea și funcționarea instituției, fiind un punct major în așa-zisa „reformă” anunțată de Ministerul Educației pentru agenția responsabilă de calitate, cea care acordă autorizarea funcționării, acreditarea și menținerea acreditărilor pentru grădinițe, școli și licee, de stat și particulare. 

Alte articole:   Hristos a Înviat! Paște fericit! Sărbători liniștite alături de cei dragi!

Regulamentul de organizare și funcționare a ARACIP, articolul 27, alineatul 2 prevede că „în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, ARACIP va actualiza metodologia de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, precum și standardele de autorizare de funcționare provizorie și standardele de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar”. Termenul de 6 luni curge de la data de 4 februarie 2022, fiind data de 4 august 2022. 

Certificatele de calitate acordate școlilor sunt prevăzute în propunerea de HG, prin adăugarea uneor noi alineate în actul normativ. Metodologia de acordare va fi stabilită de Agenție și aprobată de Consiliul ARACIP. 

Potrivit proiectului de HG, sistemul certificatelor de calitate cu grade de încredere „minimal” sau „peste așteptări” va fi unul valabil pentru toate școlile și grădinițele, de stat și particulare. Chiar și pentru cele autorizate de doar jumătate de an. Nu este clar ce reprezintă aceste certificate. Dacă vor conta într-o ierarhizare a școlilor. Sau ce ar reprezenta acestea în plus față de standardele de calitate necesare pentru acreditare/autorizare. Nu este clar dacă pentru școlile autorizate vor putea fi emise certificate de calitate cu grad de încredere „peste așteptări” sau nu. 

Alte articole:   Hristos a Înviat! Paște fericit! Sărbători liniștite alături de cei dragi!

Ce prevede proiectul legat de certificatele de calitate: 

„La articolul 11, după alin. (5) se introduc 8 noi alineate, alin. (6) – (13) care vor avea următorul cuprins: 

„(6) Unităților de învățământ evaluate extern, care îndeplinesc toate cerințele din standardele de evaluare, ARACIP acordă și un ”certificat de calitate”, emis pe baza unei metodologii aprobate de Consiliul ARACIP”. 

(7) ”Certificatul de calitate” cuprinde gradul de încredere acordat unității de învățământ din perspectiva calității. Cuantificarea gradului de încredere se face în urma vizitei de evaluare. Este independentă de acordarea autorizării de funcționare provizorie/acreditării/ emiterii atestatului de calitate, emiterea ordinului de ministru/atestatului de calitate. Se face pe baza îndeplinirii cerințelor din standardele de evaluare la nivel minimal sau peste așteptări. 

(8) Gradul de încredere dat prin certificatul de calitate se poate modifica anual. La solicitarea unității de învățământ/furnizorului de educație. Sau la inițiativa ARACIP ca urmare a îndeplinirii indicatorilor de performanță din standardele de evaluare. 

(9) Pentru procedura de autorizare de funcționare provizorie, ARACIP va emite certificatul de calitate la jumătatea primului an de funcționare. Solicită unității de învățământ/furnizorului de educație, prin intermediul platformei de evaluare a ARACIP, documente în susținerea îndeplinirii indicatorilor de performanță din standardele de evaluare, înscrisuri ce stau la baza emiterii certificatului de calitate. 

Alte articole:   Hristos a Înviat! Paște fericit! Sărbători liniștite alături de cei dragi!

(10) În situația în care nu mai sunt îndeplinite condițiile de autorizare, organizația furnizoare de educație/ unitatea de învățământ va intra în procedură de monitorizare. Va avea o perioadă de îmbunătățire decisă de Consiliul ARACIP. Dacă la finalul perioadei nu va putea îmbunătăți, Consiliul ARACIP va propune ministrului educației emiterea ordinului de ridicare a autorizației de funcționare provizorie”. 

(11) Certificatul de calitate este un document public. E adus la cunoștința beneficiarilor prin afișare pe site-ul propriu al unității de învățământ”. 

(12) Specimenul certificatului de calitate se stabilește și se aprobă de către Consiliul ARACIP 

(13) Evaluarea unităților de învățământ se face pe baza unei calendar aprobat de Consiliul 
ARACIP.” 

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate