Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au început urmărirea penală faţă de un bărbat pentru ultraj şi tulburarea ordinii și liniștii publice.
Conform materialului probatoriu prezentat de procurori, Petru Strungariu era cazat în noaptea de 4/5.01.2016 la o unitate turistică din staţiunea Poiana Braşov, împreună cu mai mulţi prieteni. După ce au băut zdravăn, individul s-a pus pe scandal şi i-a deranjat pe ceilalţi turişti, care s-au plâns administratorului, carenu a reuşit să-l potolească, ba dimpotrivă, a fost ameninţat că va fi bătut. În aceste împrejurări, administratorul unităţii de cazare a solicitat ajutorul poliţiştilor.
„După sosirea organelor de poliţie, inculpatul s-a manifestat agresiv, aducându-le injurii acestora şi adresând expresii triviale cu tentă sexuală la adresa unui membru al echipajului de poliţie. La un moment dat, inculpatul a aruncat cu o vază către persoana vătămată M.A., agent de poliţie în cadrul Poliţiei staţiunii Poiana Braşov, iar ulterior a aruncat cu un pahar, lovind-o pe aceasta în zona capului după care, a lovit-o cu picioarele în zona abdomenului şi picioarelor, cauzându-i leziuni ce necesită pentru vindecare 3-4 zile îngrijiri medicale”, a precizat procurorul Alina Comăniţă, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.
Inculpatul a fost prezentat marţi judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Braşov cu propunere de arestare preventivă, care a fost admisă, fiind emis mandatul de arestare preventivă pentru 30 zile.