
Scandal de proporţii în comuna Caţa. Primarul Gheorghe Vocilă (PNL) este acuzat că, împreună cu mebrii familiei acestuia, au pus mâna pe vreo 2.000 de hectare de teren.
Pentru această suprafaţă au luat subvenţii de la APIA de aproximativ un milion de euro.
Iată textul integral al afacerii de familie a primarului din Cața, conform unui material prezentat în urmă cu câteva minute de către prefectul Mihai Mohaci:
Începând cu luna iunie 2013, în baza Legii nr.165 / 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restiruire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, la nivelul Instituţiei Prefectului-Judeţului Braşov, au fost constituite comisii de specialitate pentru inventarierea întregii suprafeţe agricole a judeţului, aflate în proprietatea sau administrarea Unităţilor Administrativ Teritoriale (Primării).
Având în vedere neimplicarea Primăriei Caţa în buna desfăşurare a activităţilor, precum şi unele disfuncţionalităţi sesizate, Instituţia Prefectului a demarat o serie de verificări, în urma cărora s-a constatat:
Prin HCL 10/22.02.2002 se stabileşte concesionarea pe o perioada de 49 ani a unor suprafeţe de păsune care aparţin domeniului privat al Primăriei Caţa, numai pentru locuitorii comunei Caţa .Aceasta pare să fie o hotarâre-cadru, care a stabilit numai preţul şi durata , fără să stabilească în mod concret şi beneficiarii.
Prin HCL 17/22.04.2009 privind aprobarea concesionării/închirierii unor suprafeţe de teren din proprietatea privată a comunei Caţa, precum şi a închirierii/vânzării unor case din patrimoniul comunei Caţa, la art.1 se aprobă închirierea, conform Anexei 1 – „până la organizarea licitaţiei….”- a terenurilor agricole solicitate de locuitorii comunei.
Anexa 1 cuprinde 10 poziţii, însă din PV de şedinţă rezultă că s-ar fi aprobat un număr de 13 cereri . Din compararea celor două înscrisuri, rezultă că în Anexa 1 nu s-au mai regăsit numiţii: Stanciu Florin (Beia, 3ha.), Pintilei Ioan (Beia,5ha.„după găsirea parcelei”), Vocilă George Adrian (60ha.); în schimb, poz.3 din Anexa 1 – Vocilă Liviu Ioan se regăseşte cu o suprafaţă de 127,32ha., deşi prin P.V. i s-a aprobat concesiunea pentru 100ha.
În baza HCL 17/22.04.2009 s-au încheiat , în data de 23.04.2009, un număr de 10 contracte, cu persoanele din Anexa 1 din respectiva HCL .
De remarcat este faptul că în conformitate cu Procesul-Verbal al şedinţei Consiliului Local din data de 22.04.2009, consilierii locali Sultan Eusebiu şi Maftei Nicolae, precum şi Vocilă Liviu Ioan, Vocilă George Adrian-fii primarului Vocilă Gheorghe, şi Ferencz Edit-soţia consilierului local Ferencz Tibi, se autopropun cu suprafeţe de teren pentru închiriere, propuneri aprobate în unanimitate, contrar dispoziţiilor art.46 din Legea 215/ 2001a administra’iei publice locale.
Ulerior pe data de 23.04.2009 primarul comunei Caţa a încheiat un numar de 10 contracte de închiriere pentru suprafeţe de teren care nu respectau HCL, printre care unul cu fiul sau Vocilă Liviu Ioan şi unul cu consilierul local Ferencz Tibi .
Sesizând nelegalitatea actului juridic, HCL 17/22.04.2009 a fost atacat de Instituţia Prefectului Judeţului Braşov la instanţa de contencios administrativ,cererea formând dosarul 8593/62/2009.
Instanţa constată faptul că nu au fost respetate condiţiile de identificare a suprafeţelor de teren, nu a fost întocmit raport de expertiză topografica, nu a fost organizată licitaţie publică, terenurile se aflau in domeniul public al comunei nu in cel privat fiind invocată ca bază legală Legea 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia,precum şi starea de incompatibilitate între primarul Vocilă Gheorghe şi fiul sau Vocilă Liviu Ioan parte îin Contractul de închiriere nr.8/23.04,2009.
Prin sentinţa civilă nr.494/CA, pronunţată de Tribunalul Braşov, acţiunea a fost admisă, iar HCL 17/2009 a fost anulată. Ulterior, prin Decizia 22/R/13.01.2011 a Curţii de Apel Braşov a fost respins recursul Consiliului Local Caţa , soluţia devenind irevocabilă.
Urmare a acestei situaţii, Consiliul Local Caţa a adoptat HCL 3/16.02.2011 privind luarea la cunoştinţă de către Consiliul Local a deciziei nr.22/R/13.01.2011 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr.8593/62/2009 şi a însărcinat Primarul Comunei Caţa cu „aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei Hotărâri”.
Din punct de vedere juridic, atacarea HCL 17/2009 trebuia să conducă la anularea tuturor actelor subsecvente, deci şi a contractelor încheiate în baza hotărârii. Este de subliniat, în legătură cu aceste contracte,faptul că ele trebuiau să fie suspendate de la aplicare, ca urmare a depunerii cererii la instanţa de contencios, încă din luna noiembrie 2009 (potrivit art.3 din L554/2004 a contenciosului administartiv, art.3 – acţiunea prefectului suspendă de drept actul atacat , ceea ce are drept consecinţă şi suspendarea efectelor contractelor de închiriere).
Nici pâna la această dată Primăria comunei Caţa nu a comunicat dacă a anulat respectivele contracte de închiriere.
Consecvenţi în a nu respecta legalitatea, prin Hotărârea nr.18/06.05.2011 privind asocierea Comunei Caţa cu Asociaţia Gospodarilor din Comuna Caţa,se aprobă asocierea Comunei Caţa cu Asociaţia, precizând ca suprafaţa de păşune va fi predată prin protocol semnat între preşedintele Asociaţia Gospodarilor din Comuna Caţa-fiul primarului,Vocilă George Adrian şi primar-Vocilă Gheorghe; ca temei juridic se reţine, în Expunerea de motive a primarului ,Ordinul Ministerului Agriculturii nr.541/2010-ordin care nu există.
Prin Hotărârea nr.32/18.10.2011 se aprobă contractul de păşunat între Primăria Comunei Caţa şi Asociaţia Gospodarilor din com.Caţa.
Contractul de păşunat între Primăria Comunei Caţa,reprezentată de primar Vocilă Gheorghe şi Asociaţia Gospodarilor din Comuna Caţa,reprezentată de preşedintele acesteia Vocilă George Adrian-fiul primarului, pentru o suprafaţă de 1049,26 ha.,pentru o perioada de 10 ani, este încheiat însă pe data de 19.05.2011 cu nr. 2521, CU 5 LUNI ÎNAINTE DE A FI APROBAT în consiliul local .
Din analiza contractului nu rezultă cu claritate dacă fiecare proprietar de animale, membru al Asociaţia Gospodarilor din Comuna Caţa, va primi o anumită suprafaţă de păşune, ori dacă asociaţia va gestiona colectiv cele 1049 ha, şi nici numărul de animale al asociaţiei.
Materialul prezentat în această Conferinţă de presă, va fi transmis
Departamentului Pentru Lupta Antifraudă (DLAF) de la nivelul Guvernului României, precum şi Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) .
Pentru toate aceste fapte, pentru nerespectarea în mod repetat a prevederilor
Legale, cât şi DIN PUNCT DE VEDERE MORAL,
- Ţinând cont de faptul că domnul Vocilă George Adrian îndeplineşte o funcţie de conducere importantă la nivelul judeţului Braşov, comisar şef al Comisariatului judeţean de protecţie a consumatorilor, de faptul că nu a depus declaraţiile de avere şi interese nici în anul 2012, nici în anul 2013,
- Ţinand cont de faptul că domnul Vocilă Gheorghe,în calitatea sa de primar al comunei Caţa a creat avantaje patrimoniale membrilor de familie şi rudelor sale,
SOLICIT DEMISIA DE ONOARE A DOMNILOR
- Vocilă Gheorghe – primar comuna Caţa,
- Vocilă George Adrian – comisar şef CJPC,
DIN FUNCŢIILE PUBLICE PE CARE LE DEŢIN !
Mihai MOHACI
CITEŞTE ŞI: George Vocilă, retras de la Protecţia Consumatorului Braşov