Tradiţiile şi obiceiurile româneşti sunt readuse la viață la Castelului Bran, unde timp de opt zile va avea loc ”Petrecerea tuturor strigoilor”, unde ingredientul vedetă va fi usturoiul.
Castelul Bran, credincios apărător al tradițiilor și obiceiurilor românești, propune vizitatorilor săi o incursiune în trecut, cu gândul să readucă la viață o nouă tradiție pentru viitor.
În perioada 22 – 30 noiembrie 2019, la Castelul Bran va avea loc ”Sărbătoarea tuturor strigoilor”, care are rolul de a alunga toate relele şi spaimele anului care se încheie şi pentru a pregăti sărbătorile de iarnă, când Anul Nou va bate la uşă.
„Vom spune, astfel, adio tuturor relelor și tuturor spaimelor de peste an și ne vom pregăti pentru sărbătorile de iarnă„, spun organizatorii.
Usturoiul, vedeta sărbătorii
Toţi vizitatorii vor fi întâmpinaţi cu usturoi, atât în Castelul Bran, în magazine şi în Parcul Regal, cât şi la Restaurantul Castelului, în fiecare farfurie. Aici se vor găti bucate alese, de sezon, printre care: supă cremă de dovleac cu curry, plăcintă cu fructe de toamnă şi anason, pulpă de raţă cu linte neagră şi piure de sfeclă roşie, iuţită cu hrean.
Pentru curaj, vor sta la loc de cinste vinurile Chateau Bran şi tăriile de Bran, iar ca leac pentru răcelile de sezon, ceaiul cu usturoi.
Cei care poartă numele Andrei vor putea vizita gratuit Castelul Bran
În data de 30 noiembrie 2019, turiştii care poartă numele Sfântului Andrei pot vizita gratuit Castelul Bran, în baza unui act de identitate. Seara, de la ora 18.00, vizitatorii sunt invitaţi la o cină la Restaurantul Castelului, unde sunt aşteptaţi cu un meniu special, de sărbătoare.
Rezervările se fac la telefonul 0749121120.
Castelul Bran este cel mai vizitat obiectiv turistic din județul Brașov.