Politică

Șapte parlamentari brașoveni, pe lista doritorilor de pensii speciale. Vezi cine sunt aceștia

NewsBv

ParlamentProiectul privind pensiile speciale pentru parlamentari a fost depus miercuri la Parlament. 255 de deputați și senatori au semnat pentru proiectul de lege, printre care și zeci de deputați ai Opoziției. Proiectul prevede majorarea pensiilor parlamentarilor în funcţie de numărul de mandate deţinute. Astfel, pentru un mandat, un parlamentar va primi în plus la pensie aproximativ 1.200 lei, pentru două mandate aproximativ 2.400 lei, iar pentru trei mandate, aproximativ 3.600 lei. Șapte dintre cei 14 demnitari în funcție de Brașov au semnat acest proiect. Printre deputații brașovenii care au semnat se numără social-democrații Constantin Niță, Emil Niță și Ioan Ochi, iar de la liberali, doar Maria Grecea a semnat. Și trei senatori au fost de acord cu pensia specială, respectiv senatorii PSD Viorel Chiriac și Marius Coste, dar și liberalul Sebastian Grapă.

De cealaltă parte, deputații Gheorghe Ialomițianu, Gabriel Andronache, Mihai Donțu, Daniel Zamfir și senatorii Marius Neculoiu și Nicolae Vlad Popa nu au fost de acord cu acest proiect de lege care le va oferi privilegii parlamentarilor. Conducerea PNL a decis, miercuri, că nu susţine proiectul pensiilor speciale pentru parlamentari, deşi acesta a fost semnat şi de liberali.