Din judeţ

Şapte muncitori, prinşi lucrând „la negru“ în Cristian

Sebastian Dan

Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor au solicitat începerea urmăririi penale într-un dosar în care suspectul este cercetat în stare de libertate, pentru încălcarea Codului Muncii.

Astfel, în perioada 7 – 8 iunie 2012, un brașovean, în calitate de administrator al unei firme, a primit în cadrul societății sale șapte persoane care au lucrat în construcții la punctul de lucru din comuna Cristian, fără a le încheia contracte de muncă. Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov.