Vești bune de la Forumul economic româno-chinez din China. Astăzi s-a deschis Forumul economic în țara contrastelor, după cum este considerată China de către analiștii economici mondiali.
Forumul a fost deschis de către Excelența Sa, Doru Costea, ambasadorul României în Republica Populară Chineză, gazda evenimentului. A urmat șeful delegației României, ministrul Economiei, Constatin Niță.
„Guvernul României apreciază abordarea regională a cooperării dintre R. P. Chineză şi statele din Europa Centrală şi de Est, în formatul 16 + 1. În acest sens, reuniunea de la Ningbo a reprezentat un bun prilej de evaluare a principalelor oportunităţi de dezvoltare la nivelul regiunii Europei Centrale și de Est”, a precizat ministrul Constantin Niţă.
În alocuţiunea susţinută în cadrul Conferinţei ministeriale, ministrul Constantin Niţă a făcut referire la principalele așteptări ale României în ceea ce privește relaţia cu China: creșterea investiţiilor chineze în regiune, în special în domenii prioritare de dezvoltare sau care stimulează dezvoltarea generală economică (infrastructura de transport, energetică – inclusiv energii regenerabile, producţia industrială generatoare de plus valoare, procesarea superioară a materiilor prime ș.a.), creșterea exporturilor pe piaţa chineză, generată atât de diversificarea gamei de produse de calitate destinate acestei pieţe, dar și prin eliminarea unor bariere netarifare care încă mai există în faţa exporturilor din Europa, transferul reciproc de tehnologie și know-how la un raport nivel tehnologic/preţ rezonabil.
Aeroportul de la Brașov, singura investiție prezentată în plenul Forumului
După cuvântul de deschidere al ambasadorului României și prezentarea oportunităților de investiții din România, ministrul Constantin Niță a dat asigurări că există o piață stabilă, fără fluctuații din punct de vedere al sistemului fiscal.
,,România are proiecte importante faţă de care investitorii chinezi și-au exprimat interesul în ultimul an. Pentru unele suntem într-un stadiu avansat al negocierilor și am încredere că acestea vor putea fi implementate. Energia, infrastructura rutieră și de căi ferate, agricultura, IT-ul reprezintă domenii cheie la nivelul cărora putem beneficia de capitalul chinez”, a declarat ministrul Constantin Niţă.
În prima zi a Forumului economic româno-chinez, singura oportunitate de investiție prezentată de partea română a fost cea a Aeroportului Internațional de Ghimbav, realizată de vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Mihai Pascu.
„Sunt efectiv bucuros pentru că la prezentarea pe care a făcut-o echipa Consiliului Județean Brașov au fost prezenți reprezentanții a 88 de firme chinezești, cu capital de stat sau privat, din domenii precum energia, resursele naturale și minerit, construcții civile și industriale, infrastructură și lucrări edilitare, dar, și nu în ultimul rând, operare aeroportuară. Dl. ministru Constantin Niță a explicat foarte tranșant avantajele pentru investitorii din China care vor să opereze în România: suntem țară membră a Uniunii Europene și putem reprezenta o poartă de acces pe piața UE“, a declarat pentr newsbv.ro vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Mihai Pascu.
Pascu a mai precizat că, până vineri, vor exista discuții bilaterale între echipa Consiliului Județean Brașov și reprezentanții a șapte firme chinezești interesate de Aeroportul de la Ghimbav, atât la sediul acestora, cât și la sediul Ambasadei României la Beijing, la două dintre acestea confirmând prezența atât ambasadorul Doru Costea, cât și ministrul Constantin Niță.