Eveniment

Salvați Copiii: În peste 50% dintre şcolile unde învaţă şi elevi cu cerinţe educaţionale speciale, consilierul şcolar vine doar ocazional

Iulia Ghervan

În 54,7% dintre şcolile unde învaţă şi elevi cu cerinţe educaţionale speciale (CES) consilierul şcolar vine doar săptămânal/ocazional, în vreme ce 44,3% beneficiază de serviciile unui consilier şcolar permanent, arată un sondaj realizat de Organizaţia Salvaţi Copiii.

Potrivit unui comunicat sondajul a fost realizat în perioada 1-14 noiembrie 2022 în rândul a 192 de respondenţi, directori de şcoli şi profesori.

Au fost identificaţi 1.125 de copii cu CES, în condiţiile în care în aceste şcoli învaţă aproximativ 50.000 de elevi; dintre aceştia au un diagnostic medical 625, iar dintre cei diagnosticaţi 375 au recomandare de însoţitor. Totuşi, mai puţin de jumătate, doar 125, beneficiază de însoţitor (shadow, părinte însoţitor, profesor itinerant, profesor de sprijin etc.).

Dintre şcolile cuprinse în anchetă, 66,7% sunt în mediul rural, iar 33,3 % sunt în mediul urban.

Cercetarea Salvaţi Copiii arată că, în ceea priveşte resursele pentru incluziunea copiilor cu CES: 169 (88%) dintre şcoli au consilier şcolar; 70 (36,5%) dintre şcoli beneficiază de profesor de sprijin; 49 (25,5%) dintre şcoli beneficiază de profesor itinerant; 100 de şcoli (52,1%) beneficiază de logoped.

În ceea ce priveşte gradul de pregătire a cadrelor didactice din şcoală pentru activităţi care necesită competenţe necesare de a lucra cu copiii cu CES, 43,2% dintre respondenţi consideră că au competenţe minime şi doar 11,5% dintre respondenţi spun că sunt pregătite în foarte mare măsură.

Referitor la adaptările spaţiului fizic pentru persoane cu dizabilităţi: 135 (70,3%) de şcoli au rampă de acces; o şcoală (0,5%) are lift pentru scaun rulant; 10 (5,2%) dintre şcoli au toalete adaptate pentru persoane cu dizabilităţi; 12 (6,3%), iar la 52 (27,1%) spaţiul fizic nu este adaptat în niciun fel.

Sursa: agerpres.ro