Salvamont România: Peste 70 de persoane au fost salvate de către salvamontiști în ultimele 24 de ore, iar 30 dintre acestea au fost transportate de urgență la spital.
În această perioadă, Dispeceratul Național a primit 79 de apeluri pentru intervenții urgente, conform unei postări pe pagina oficială de Facebook a Salvamont. Cele mai multe solicitări au fost înregistrate în Brașov, cu 16 intervenții, urmate de Sinaia, cu 10, și Lupeni, cu 8.
Salvamont România
Salvatorii montani au reușit să salveze 74 de persoane, dintre care 30 au necesitat transport cu ambulanțele SAJ, SMURD sau Salvamont, iar restul au fost duse la spital de aparținători. De asemenea, 44 de apeluri au fost primite pentru sfaturi și informații referitoare la traseele montane și domeniile schiabile din zonele respective.
Salvamont România
Salvatorii montani îi îndeamnă pe turiști să manifeste prudență și responsabilitate în timpul activităților montane.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!