Eveniment

Salvamont România: 44 de persoane au fost salvate în ultimele 24 de ore

Gabriela Bunghez

Salvamont România anunţă că, miercuri a fost zi de foc pentru salvamontiștii din întreaga țară care au fost solicitați sa intervină la un număr foarte mare de evenimente montane.

Salvamontiştii din întreaga ţară au primit, în ultimele 24 de ore, 37 de apeluri pentru a interveni de urgenţă. Dintre acestea 5 au fost din județul Brașov.

În urma acţiunilor salvatorilor montani din întreaga țară, au fost salvate 44 de persoane. Dintre acestea 16 au avut nevoie de îngrijiri medicale suplimentare, fiind predate reprezentanţilor Ambulanţei sau SMURD pentru a fi transportate la spital.

Din păcate, o persoanăși-a pierdut viața, fiind transportată la IML.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 37 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, astfel:

  • 8 apeluri pentru Salvamont Voineasa,
  • 7 apeluri pentru Salvamont Prahova,
  • 5 apeluri pentru Salvamont Lupeni,
  • 3 apeluri pentru Salvamont Bușteni și Salvamont Prahova,
  • 3 apeluri pentru Salvamont Municipiul Brașov,
  • 3 apeluri pentru Salvamont Sibiu,
  • 2 apeluri pentru Salvamont Cluj,
  • 2 apeluri pentru Salvamont Maramureș,
  • 1 apel pentru Salvamont Gorj,
  • 1 apel pentru Salvamont Săcele,
  • 1 apel pentru Salvamont Predeal,
  • 1 apel pentru Salvamont Suceava.

“În cazul acestor intervenții au fost salvate 44 persoane, 16 dintre acestea fiind predate la Serviciul de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital. Din pacate o persoană și-a pierdut viața și a fost transportată și predată la IML,” a transmis Salvamont România.

De asemenea, s-au mai primit 39 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice  din zona montană și despre domeniile schiabile.

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI