Salariații care se vor autorecenza la recensământul din 2021 vor primi o zi liberă

Salariații care se vor autorecenza la recensământul din 2021 vor primi o zi liberă

Anul viitor, va avea loc un nou recensământ al populaţiei şi locuinţelor, iar angajații care se vor autorecenza online, au dreptul la o zi liberă, plătită de angajator.

Ordonanța de Urgență nr. 19 din 4 februarie 2020 privind organizarea şi desfăşurarea recensământului populaţiei şi locuinţelor din România în anul 2021 prevede ca persoanele salariate care se autorecenzează prin intermediul internetului au dreptul la o zi liberă, plătită, în scopul încurajării utilizării cu predilecţie a acestei metode.

Dovada autorecenzării online se realizează prin prezentarea codului de confirmare a încheierii cu succes a autorecenzării, conform documentului oficial, citat de Ziarul Financiar.

Astfel, angajatorii persoanelor care fac dovada autorecenzării on-line au obligaţia de a le acorda acestora ziua liberă. Ziua liberă plătită se acordă în termen de maximum 12 luni de la data realizării cu succes a autorecenzării.

Alte articole:   „Românii au talent”: Damaris Lupu a câştigat sezonul 15 şi marele premiu de 120.000 de euro (VIDEO)

Codul de confirmare a încheierii cu succes a autorecenzării este generat automat de soluţia informatică funcţională pe site-ul recensământului pentru fiecare formular individual transmis cu succes către baza de recensământ RPL2021.

În perioada iulie-noiembrie 2021 se desfăşoară, etapizat, recenzarea populaţiei şi locuinţelor. Ziua liberă, plătită, se acordă persoanei salariate, indiferent dacă aceasta a realizat autorecenzarea online pentru sine şi pentru alţi membri ai gospodăriei, sau pentru alte persoane.

În perioada august-septembrie 2021 se realizează colectarea online a înregistrărilor individuale şi a celor referitoare la gospodării, locuinţe şi clădiri – autorecenzarea online.

Această zi se adaugă celorlalte 15 zile libere legale din 2021, dintre care doar șapte vor fi în cursul săptămânii.

Alte articole:   Pasajul de la Predeal (DN1) a intrat în reparații (VIDEO)
https://newsbv.ro/2020/12/18/sarbatori-legale-in-2021-cate-zile-libere-vor-avea-romanii-anul-viitor/

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov