
Consiliul local Săcele a decis înregistrarea Serviciului Impozite şi Taxe Locale din Primăria Săcele în Sistemul naţional electronic de plată online a taxelor şi impozitelor.
Decizia forului deliberativ local vine să-i sprijine pe săcelenii îşi doresc să achite aceste dări către bugetul local mult mai repede şi mai simplu. În perioada următoare, acesată măsură va fi activă.
Cei care îşi doresc să plătească taxele prin intermediul calculatorului, trebuie să îndeplinească mai mulţi paşi. După ce accesează site-ul www.ghiseul.ro, trebuie selectat modul de plată, respectiv cu autentificare (în cazul în care aveţi credenţiale SNEP) şi fără autentificare ( în cazul în care nu sunteţi în posesia credenţialelor SNEP). Ulterior, trebuie selectată, din lista de instituţii înregistrate, instituţia către care se doreşte realizarea plăţii unei taxe sau a unui impozit.
Următorul pas este selectarea, din lista de obligaţii de plată sau din nomenclatorul standard cu obligaţii de plată, impozitul sau taxa pe care vreţi să o plătiţi şi completarea datelor personale
solicitate în formularul online şi apăsaţi butonul „Plăteşte”. Cei care optează pentru această plată,vor fi redirecţionaţi în pagina procesatorului de plăţi online unde trebuie să completeze datele solicitate privind cardul bancar, realizând plata efectivă. În final, utilizatorii vor fi redirecţionaţi înapoi în SNEP (www.ghiseul.ro), iar la finalizarea plăţii vor primi prin e-mail confirmarea de plată conţinând numărul unic de înregistrare a plăţii.