Din judeţ

Săcele: Circulație deviată din cauza lucrărilor de extindere a rețelei de canalizare

Gabriela Bunghez

Începând de miercuri, și în următoarele două săptămâni, circulația va fi deviată pe mai multe străzi din Municipiul Săcele, ca urmare a lucrărilor de extindere a rețelei de canalizare.

Astfel, în perioada 3 – 18 octombrie 2018, Compania Apa Brașov va demara lucrările de extindere canalizare menajeră pe un nou tronson de drum, respectiv P-ța Libertății (între str. Al. I. Lapedatu și str. A. Endre) și pe strada M. Eminescu ( între P-ța Libertății și str. Bisericii Române), a anunțat Compania Apa.

Pe toată perioada desfășurării lucrărilor, pe acest tronson este interzis accesul tuturor vehiculelor (cu excepția riveranilor), circulația fiind deviată pe străzile laterale.

În ceea ce privește transportul în comun, începând cu 3 octombrie 2018 ora 7:00 circulația autobuzelor va fi deviată astfel:

  • Pentru sensul de mers Brașov-Săcele (Garaj), devierea se face pe ruta str. Al. I. Lapedatu – str. Ghe. Doja – str. A. Endre, iar stația ”Cernatu” se menține.
  • Pentru sensul de mers Săcele (Garaj)-Brașov, devierea se face pe ruta str. Ady Endre – str. Ghe. Doja – str. Al. I. Lapedatu, iar stația ”Cernatu” se menține la adresa Bd. George Moroianu nr.11 (Christiana).

Foto: arhiva