Ioan Oprea a fost şeful şecţiei de neonatologie a Maternităţii Braşov încă din 1994. A fost timp de patru ani şi directorul Maternităţii, când a reuşit să schimbe multe lucruri în funcţionarea acesteia. Pediatrul provinde dintr-o familie de simpli agricultori din satul Vişinel, judeţul Mureş. Spunea mereu amuzat că a fost singurul de pe strada sa care a terminat o facultate. A urmat Institutul de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, secţia Pediatrie şi la finalizare a fost repartizat în satul Săbăoan unde familiile aveau peste nouă copii. A slujit o vreme la dispensarul din comuna Ungra, după care a venit la Braşov, de unde este soţia sa.

Ioan Oprea, sau tata Oprea cum i se spunea a fost un om cu un suflet mare şi iubit atât de colegi cât şi de miile de mămici cărora le-a salvat copiii. A fost un om modest care, deşi a reuşit să readucă la viaţă sute de copii născuţi prematur, spunea mereu că fără echipa de la Maternitate, nu ar fi avut atâtea reuşite. „Dacă nu-ţi plac copiii şi dacă nu pui suflet, nu ai reuşit nimic. Ai o senzaţie extraordinară atunci când faci o inimă să bată, chiar dacă nimeni nu-i mai dătea şanse”, povestea Ioan Oprea într-un interviu acordat cotidianului Adevărul.