Eveniment

S-a dat startul înscrierilor la Brașov Heroes – Cursa cu obstacole a comunității

Gabriela Bunghez

Au început înscrierile la cea de-a VI a ediţie Braşov Heroes – cursa de laergare cu obstacole a comunității, care presupune parcurgerea unui traseu cu obstacole în mod individual, cu o echipă formată din 3-5 persoane sau cu familia.

Evenimentul care va avea loc duminică, 2 iunie, se va desfăşura în zona de agrement a lacului Noua, având porţiuni în care concurenţii vor alerga pe alei, prin pădure, și vor străbate porţiuni cu obstacole cu diverse grade de dificultate.

În acest an, 11 proiecte înscrise de organizaţii non-guvernamentale şi grupuri de iniţiativă din Braşov strâng fonduri pentru a organiza grupuri de suport pentru mame din medii defavorizate, tabere de dezvoltare personală pentru copii din centrele de plasament, sesiuni de pregătire specializată și complexă în domeniul artistic muzical pentru tineri talentați, cluburi de vacanţă pentru tineri cu autism, o cameră senzorială pentru copii cu dizabilităţi, un studio de înregistrări dedicat tinerilor instituționalizați pentru delicvență juvenilă care se confruntă cu diverse dependențe şi alte proiecte care-i implică activ în viaţa comunităţii.

„Anul acesta, pe lângă cele 11 cauze anunţate, mai avem una care nu este înscrisă în competiţia Heroes, dar căreia dorim să-i oferim o şansă, prin direcţionarea a 5-10% din donații. Este vorba despre Comunitatea Diaconia, care are nevoie de bani pentru a-şi acoperi costurile administrative. Acesta este un exemplu de bune practici pe care vrem să-l dăm, deoarece societatea civilă consideră că o asociaţie nonguvernamentală ar trebui să aibă toată activitatea pro bono, dar trebuie să se ştie că există şi costuri administrative la fiecare asociație”, a spus Flavia Stamate, project manager al evenimentului.

În momentul înscrierii, participanţii pot alege cauza către care să direcţioneze 50% din taxa lor de alergare, în funcţie de povestea pe care care vor s-o susţină. 

Alergătorii care se înscriu până în 23 aprilie, beneficiază de cea mai mică taxă de înscriere, 60 de lei pentru cursa de familie, 70 lei pentru cursa scurtă, 80 de lei pentru cursa lungă.

Organizatorii se așteaptă ca la acestă ediție să aibă alături peste 2.000 de donatori şi alergători, pentru a strânge un fond de finanțări de peste 100.000 lei.

În cele cinci ediţii Braşov Heroes s-au strâns fonduri şi s-au acordat finanţări în valoare de 333.000 de lei pentru 60 de proiecte locale.

Foto: arhiva