Rusia a cerut duminică, 20 martie, forţelor ucrainene să depună armele în oraşul-port Mariupol, unde Moscova a declarat că are loc o „catastrofă umanitară teribilă”, transmite Reuters.
„Depuneţi armele”, a spus generalul colonel Mihail Mizinţev, directorul Centrului naţional rus pentru managementul apărării, într-un briefing distribuit de ministerul apărării.
„S-a dezvoltat o teribilă catastrofă umanitară”, a declarat Mizinţev, care a adăugat că „toţi cei care depun armele au garantată ieşirea în siguranţă din Mariupol”.
Oficialul militar rus a informat că la Mariupol coridoarele umanitare vor fi deschise pe 21 martie, la 10:00, ora Moscovei (07:00 GMT).
Conducerea Ucrainei a respins categoric ultimatumul primit din partea armatei ruse de a depune armele şi de a preda oraşul Mariupol, informează luni Reuters.
”Nu va exista nicio predare, nicio depunere a armelor”, a declarat viceprim-ministrul Irina Vereşciuk pentru Ukraîinska Pravda la primele ore ale zilei de luni. Răspunsul a fost deja comunicat părţii ruse, a spus ea.
Irina Vereşciuk a cerut, în schimb, ca armata rusă să deschidă coridoare umanitare în Mariupol, oraşul-port din sud-estul Ucrainei asediat de forţele ruse.