RROMA Film Festival – ediția a III-a s-a încheiat cu un adevărat succes. Festivalul s-a desfășurat în perioada 5-7 septembrie 2025 la Cinematograful Astra din Brașov, la Centrul Cultural al Comunei Augustin, în Parcul Primăriei Augustin și în Piața Sf. Ioan din Brașov, unde spectatorii au avut ocazia să vizioneze cele cincisprezece filme de scurtmetraj aparținând unor cineaști din 8 țări, filme care au fost selectate în competiția oficială, precum și proiecții speciale ale unor filme care au fost apreciate la festivaluri internaționale de film.
Rroma Film Festival ediţia a 3-a şi-a desemnat câştigtorii
Așa cum și-a obișnuit publicul din edițiile anterioare, RROMA Film Festival ediția a III-a a omagiat personalități reprezentative pentru cultura romă dar și pentru spațiul cinematografic internațional, printre care se numără marele cineast Charlie Chaplin, regizorul Emil Loteanu și compozitorul Eugen Doga.
Juriului prezidat de Laura Baron Georgescu – profesor universitar dr. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, personalitate marcantă în domeniul montajului digital din România și fondatoare a Festivalului Film4Fun – i s-a alăturat compozitorul și muzicianul Michael Crețu, prezent în competiție la ediția anterioară a festivalului cu filmul documentar 300 Roma Tears – Johnny’s Legacy despre unchiul său Johnny Răducanu, scenografa și artista vizuală Oana Cocea – absolventă la L’École Nationale Supérieure des Arts et Techniques du Théâtre din Paris, și Marius Imre Parno, expert în proiecte de educație a romilor.
Festivalul și-a deschis porțile pe 5 septembrie la Cinematograful Astra din Brașov care a fost neîncăpător pentru proiecția filmului Spirit of the Tramp (2024, regia Carmen Chaplin), peliculă care evocă originile rome ale lui marelui artist Charlie Chaplin, oferind o perspectivă unică asupra vieții și moștenirii muzicale a lui Chaplin prin ochii familiei sale.

Într-o sală cu de două ori mai mulți spectatori decât capacitatea sălii, proiecția a avut loc în prezența actorului, producătorului și scriitorului Michael John Chaplin, fiul artistului și nepotul marelui dramaturg Eugene O’Neil, care a evocat spiritul tipic romilor ce l-a însoțit pe tatăl său de-a lungul vieții și carierei.
Născut în Santa Monica, statul California, Michael J. Chaplin este actor, producător şi scriitor de renume internațional, fiul lui Charlie Chaplin şi nepotul dramaturgului Eugene O’Neill, cunoscut pentru filmele A King in New York/Un rege la New York (1957), Act de trădare/ Act of Betrayal (1988) și Omul Sandwich/The Sandwich Man (1966). Este autorul romanelor I Couldn’t Smoke The Grass On My Father’s Lawn – o lucrare biografică și „A Fallen God”, o versiune modernă a legendei lui Tristan și Isolda. În cadrul festivalului de film, Michael Chaplin a fost însoțit de soția sa, pictorița Patricia Betaudier Chaplin, de fiica acestora, interpreta Kathleen Chaplin și de nepotul Jayden Chaplin.
Alături de publicul larg, la Gala de deschidere au participat regizori și actori de film, oameni de cultură și muzicieni, reprezentanți ai tuturor autorităților publice locale ale județului Brașov printre care se numără dl. Adrian Iatan – vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, dl Mihai-Cătălin Văsîi – prefectul județului Brașov, domnii Dan-Dumitru Ghiță și Lucian Pătrașcu – viceprimari ai Municipiului Brașov, precum și reprezentanți ai unor instituții și organizații de promovare a culturii rome, respectiv președintele Autorității Naționale pentru Romi, dl Iulian Paraschiv și președintele Centrului Național de Cultură a Romilor – Romano Kher, dl Mihai Neacșu. Ei au salutat prezența festivalului în spațiul cultural brașovean și național.
În dimineața zilei de deschidere, familia Chaplin a fost invitată la o dezbatere tematică organizată la Primăria Municipiului Brașov, dezbatere inițiată de dl primar George Scripcaru care a evocat influențele cineastului Charlie Chaplin în educația cinematografică a fiecăruia dintre noi.
Cea de a doua zi de festival s-a desfășurat la Centrul Cultural al Comunei Augustin unde au fost prezentate publicului cele cincisprezece scurtmetraje aflate în competiție, unele dintre ele în prezența autorilor sau a actorilor din distribuție. La proiecții au participat regizorii Hector Maya Requena (Mexic), Valentin Anghel, Valentin Nechifor, Anastaseu Ștefan, actorii Oana Rusu, Dragoș Dumitru, Sorin Mihai, Florin Baicu, Cătălin Frăsinescu precum și doamna Alina Zamfir de la Grupul de Acțiune Locală Timișoara.
Unul dintre invitații speciali ai acestei ediții a fost prof. univ dr Gheorghe Sarău, profesor universitar doctor la Secția de limba și literatura rromani a Facultății de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București, autorul primului dicționar din domeniul limbii rromani publicat în România și al unor lucrări emblematice în domeniul limbii, literaturii și istoriei romilor, promotor al limbii rromani în școli și facultăți.
Au susținut alocuțiuni dl Sebastian Porumb – liderul comunității rome din comuna Augustin și membru fondator al RROMA Film Festival, viceprimarul Comunei Augustin dl Zoltan Vaida, dna Corina Păun – consilier la Centrului Național de Cultură a Romilor – Romano Kher, dl Ion Gorăcel – manager de proiect la Institutul Intercultural din Timișoara. Discuțiile au fost moderate de Bianca Beatrice Michi – fondator și director al festivalului, precum și de cineastul Cristian Radu Nema.
Competiția de scurtmetraje a fost urmată de un concert extraordinar cu muzică inspirată din tradiția romă și piese din filme inspirate din cultura romilor, recital susținut de artista de origine romă Lavinia Răducanu. Ea a fost acompaniată de Gabriel Muzicaș (chitară) și Rafael Muzicaș (vioară) în Parcul Primăriei Augustin unde a fost aprins un foc de tabără și a avut loc un show culinar cu specialități locale la ceaun. Supranumită de publicația „Le Monde”, în urmă cu câțiva ani, „vocea de cristal a Europei”, Lavinia Răducanu este profesor de canto la Academia de muzică, lector universitar doctor la Universitatea de Vest din Timișoara.
Două dintre piesele sale au selectate în 2011 de Comisia Europeană pentru a fi incluse pe compilația muzicală dedicată Comunităților, un repertoriu alcătuit atât din teme clasice gitane. Atmosfera de poveste a fost conturată de prezența unui cort și a unei căruțe reinterpretate decorate conform tradiției rome de actorul Florin Baicu care a dorit să aducă la Augustin anumite elemente simbolice din șatra culturală pe care acesta a creat-o în comuna Cucuruzu. Familia Chaplin a avut o scurtă întrevedere cu copiii romi care au fost prezenți la petrecerea tradițională ca gest de transmitere a unei moșteniri culturale pe care acestia au primit-o, la rândul lor, de la marele cineast.
Cea de a treia zi de festival a debutat în comuna Augustin cu un workshop susținut de Viorica Doga, fiica marelui compozitor Eugen Doga, care a fost prezentă la festival pentru a evoca creația muzicală a tatălui său și pentru a participa la proiecția specială prilejuită de aniversarea de 50 de ani a filmului „Șatra”, film cu o coloană sonoră originală devenită emblemă pentru spațiul spiritual al romilor de pretutindeni.
După un proces foarte dificil de selecție, juriul a anunțat palmaresul celei de a treia ediții a RROMA Film Festival: