Roxana Mînzatu, vicepreședinte al Comisiei Europene. Ce portofoliu a primit?

Roxana Mînzatu, vicepreședinte al Comisiei Europene. Ce portofoliu a primit?

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat marți, la Strasbourg, noua echipă de comisari europeni şi portofoliile acestora, după săptămâni de lupte politice, care au culminat luni cu demisia comisarului pentru piața internă, Thierry Breton. Brașoveanca Roxana Mînzatu, desemnată comisar din partea României, a primit portofoliul Oameni, Competențe și Pregătire și va fi și vicepreședintă a Comisiei Europene.

Ursula von der Leyen a precizat că viitoare Comisie va avea în compunere 11 femei, ceea ce reprezintă 40% din totalul CE. Viitoarea Comisie va avea șase vicepreședinți, dintre care patru vor fi femei. Una din viitoarele vicepreședinte CE va fi Roxana Mînzatu, repsonsabilă pentru portofoliul Oameni, Competențe și Pregătire.

„Sunt foarte bucuroasă să îi încredinţez Roxanei Mînzatu rolul de vicepreşedintă executivă pentru oameni, competenţe şi pregătire. Ea va avea responsabilitatea pentru competenţe, educaţie şi cultură, locuri de muncă de calitate şi drepturi sociale. Aceasta se află sub umbrela demografiei. Roxana va conduce în special o Uniune a competenţelor şi pilonul european al drepturilor sociale. Ea se va concentra asupra acelor domenii care sunt esenţiale pentru a uni societatea noastră”, a declarat Ursula von der Leyen.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Alte articole:   Cutremur în zona seismică Vrancea, vineri dimineață. Ce magnitudine a avut

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov