Roxana Mînzatu, primele declarații după audierea din Parlamentul European. Întrebarea de care nu a scăpat

Roxana Mînzatu, primele declarații după audierea din Parlamentul European. Întrebarea de care nu a scăpat

Roxana Mînzatu, nominalizată de România pentru un post de comisar în viitorul executiv condus de Ursula von der Leyen, a fost audiată marţi în comisiile din Parlamentul European. Braşoveanca a fost întrebată despre autorizaţia pentru extinderea casei din centrul vechi.

Comisarul desemnat Roxana Mînzatu a făcut primele declarații după audierea din Parlamentul European. Acesta a spus că cel mai probabil mâine (miercuri-n.r.) va afla rezultatul audierii sale. Ea nu a scăpat de întrebarea care a fost adresată și la audierea din Parlamentul României, transmite DCNews.ro.

I s-a cerut să precizeze dacă a avut sau nu autorizație pentru a-și extinde casa de la Brașov. Roxana Mînzatu a venit cu un element de noutate.

A spus că ieri a primit un document de la Ministerul Culturii care arată că nu este vorba despre o casă monument istoric și că avea dreptul să o extindă.

„A fost o audiere intensă, cel mai complex examen al vieții mele – trei ore, vreo 50 de întrebări, dar la final am primit îmbrățișări, aplauze, bănuiesc însă că trebuie să așteptăm votul ca să îmi dau seama cum a fost. Sunt aranjamente făcute aici instituțional, nu știu dacă vom avea azi rezultatul. Întrebările de astăzi au fost pe teme diverse. A fost complicat pentru parlamentarii europeni să discute și despre joburi, drepturi sociale, educație și pregătire pentru situații de criză „, a declarat Roxana Mînzatu după audierea din Parlamentul European.

Roxana Mînzatu: Ploua prin acoperiș și am dormit cu mama mea în pat până la 17 ani

Mînzatu a fost întrebată de europarlamentarul PPE Sabine Verheyen (Germania) dacă a cerut autorizaţie pentru a-şi extinde casa din centrul istoric al oraşului Braşov, după ce o investigaţie de presă a arătat, la Bucureşti, că ar fi existat ilegalităţi.

„Casa este intabulată în cartea funciară. Este o casă de 60 de metri în care m-am născut, în care mama mea stă din 1974. Documentul spune că nu este monument istoric, dar că aveam nevoie de un aviz pentru că mă aflu în centrul istoric al Brașovului. Scrie negru pe alb că nu este monument istoric. Nu vreau eu să blamez haosul din arhivele și din procedurile anumitor instituții din România, dar clădirea nu a fost niciodată monument istoric. Mama mea are 90 de ani și clădirea este mai tânără decât ea.

Sunt doar erori materiale care trebuiau îndreptate de proprietarul vechi, de statul român, care nu a făcut asta, nu ne-a reparat niciodată casa până am cumpărat-o noi, ploua prin acoperiș și am dormit cu mama mea în pat până la 17 ani pentru că nu ne-au făcut o sobă de teracotă într-una dintre camere. Motivul pentru care am cumpărat casa a fost evident ca să creez condiții de viață decente pentru că mă căsătorisem și eram 3 adulți în 60 de metri pătrați din care nici aceștia nu erau toți funcționali”, a explica  Mînzatu.

Preşedinţii Comisiei pentru cultură şi educaţie (CULT) şi Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale (EMPL) din Parlamentul European, dna Nela Riehl şi dna Li Andersson, s-au declarat mulţumite de prestaţia comisarului desemnat de România, Roxana Mînzatu.

Alte articole:   Transylvania eClassic Christmas Tour conectează Târgurile de Crăciun din Brașov și Sibiu. Programul şi traseul

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate