Eveniment

Rovinieta poate fi achiziţionată de persoanele fizice şi de pe ghiseul.ro

Gabriela Bunghez

Începând de ieri, 27 iunie, românii pot achiziționa rovinieta prin platforma ghișeul.ro.

Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, începând de joi, 27 iunie, anunță Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

„CNAIR informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale, drumuri expres şi autostrăzi că începând de astăzi, 27.06.2024, în urma încheierii acordului de parteneriat între CNAIR şi Autoritatea pentru Digitalizarea României, persoanele fizice care deţin cont pe www.ghiseul.ro pot achita tariful de utilizare (rovinieta) prin intermediul site-ului menţionat, plata putând fi efectuată exclusiv prin intermediul cardului bancar”, a transmis joi, compania.

Această inițiativă are ca scop simplificarea procesului de achiziționare a rovinietei și oferirea unei alternative digitale convenabile pentru șoferi.

Platforma www.ghiseul.ro este ușor de utilizat și permite achiziționarea rapidă și sigură a rovinietei, eliminând necesitatea deplasării la punctele de vânzare fizice.

CNAIR încurajează șoferii să utilizeze această nouă opțiune online pentru a economisi timp și a evita cozile. Pentru mai multe informații și pentru a achiziționa rovinieta, vizitați www.ghiseul.ro.

Rovinieta poate fi cumpărată pe o durată de 1 zi, 10 zile, 30 de zile, 60 de zile sau 12 luni.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !