Senatorul PNL de Brașov, Sebastian Grapă, a declarat astăzi, că speră să nu avem parte de o reiterare a istoriei.
În 1990, când a fost ales Ion Iliescu președinte, a fost „Duminica Orbului”, iar duminică, întâmplător, este aceeași sărbătoare.
„Sper să nu facem aceeași greșeală și să se înroșească harta. Am avut parte de o campanie electorală la fel cum a fost invazia rusească în Cehosloviacia, cu tancurile. Am avut parte de o mașinărie blindată, care calcă totul în picioare: Vorbim de social-democrație, și tot ce facem sunt programe liberale. V0rbim de protecție socială, și de fapt avem pomeni electorale. S-au dat bani pentru cei cu daciile, s-au scutit la plata datoriile la bugetul de stat pentur industria de apărare etc.”, a declarat astăzi Grapă.
Senatorul brașovean spune că miza alegerilor europarlamentare este una în care România este la nivel macro: „Să pui (PSD Brașov- n.a.) un candidat pe locul 19 când tu in toate sondajele obtii cel mult 12-13, mi se pare penibil. ȘI mai vii să spui că el reprezintă viitorul . Să fim serioși. Bătălia nu este în plan local, ci la nivel european, pentru că liberalii pot obține președinția Parlamentului European”.