Românii pot verifica agenţia de turism şi unitatea de cazare cu Aplicaţia Europeană InfoCons

Românii pot verifica agenţia de turism şi unitatea de cazare cu Aplicaţia Europeană InfoCons

De acum românii pot verifica agenţia de turism şi unitatea de cazare cu Aplicaţia Europeană InfoCons.

InfoCons pune vineri la dispoziţia consumatorilor, de Ziua Mondială a Turismului, prin intermediul Aplicaţiei Europene InfoCons, lista actualizată a unităţilor de cazare şi a agenţiilor de turism autorizate din România, cât şi unităţile de alimentaţie publică autorizate din ţară, informează un comunicat al InfoCons remis Agerpres.

Ziua Mondială a Turismului este sărbătorită, în fiecare an, la data de 27 septembrie, de către 159 de ţări, şase teritorii, doi membri cu statut de observator şi peste 500 de membri afiliaţi, componente ale Organizaţiei Mondiale a Turismului (UNWTO).

„În contextul călătoriilor, consumatorii ar trebui să se asigure că locaţia selectată pentru cazare respectă criteriile de clasificare conform legii şi, de asemenea, să se asigure că aceasta este autorizată, iar clasificarea obţinută corespunde”, se arată în comunicat.

Cum funcţionează opţiunea de verificare a agenţiilor de turism

Această opţiune este disponibilă doar pentru România şi Aplicaţia Europeană InfoCons trebuie setată din secţiunea „Alege limba”, selectând limba Română.

Alte articole:   Women Rally, în premieră pe circuitul Prejmer Raceway. Programul complet al evenimentului

Prin accesarea secţiunii „Verifică firmă turism”, disponibilă în Meniul Aplicaţiei Europene InfoCons, consumatorul poate căuta după denumirea operatorului economic (hotel, pensiune, agenţie turism, etc.) informaţii cu privire la acesta.

Cu ajutorul Aplicaţiei Europene Gratuite, consumatorii vor fi atenţionaţi prin semnul „!”, cât şi prin culoarea roşie a textului, dacă operatorul economic căutat are licenţa retrasă sau radiată.

În cazul în care consumatorii întâmpină vreo problemă în timpul călătoriilor sale, InfoCons pune la dispoziţia tuturor secţiunea SOS din cadrul aplicaţiei.

Printr-o simplă accesare a aplicaţiei, consumatorii, indiferent de limba pe care o vorbesc, au acces la toate numere de urgenţă de pe teritoriul României şi la nivel internaţional.

Alte articole:   ANAT: 30% dintre utilizatorii voucherelor de vacanţă au ales vacanţe scurte de weekend, în zone turistice accesibile

Secţiunea SOS a Aplicaţiei Europene InfoCons poate fi utilizată inclusiv offline, numerele de urgenţă putând fi astfel apelate direct din aplicaţie, fără conexiune la internet.

Indiferent de ţara în care consumatorul se află, acesta poate apela autorităţi locale cu atribuţii în domeniu în cazul în care întâmpină vreo problemă sau observă încălcarea drepturilor altor cetăţeni (protecţia consumatorilor, poliţie, pompieri, ambulanţă etc.), prin intermediul secţiunii SOS din cadrul Aplicaţiei Europene InfoCons.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov