Nicolae Ciucă anunță că românii din Spania pot avea, din acest an, dublă cetăţenie.
Românii din Spania pot avea, din acest an, dublă cetăţenie, a afirmat, luni, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, după întâlnirea pe care a avut-o cu omologul său spaniol, Pedro Rollan Ojeda, cu prilejul vizitei oficiale de doua zile pe care o face la Madrid, potrivit News.ro.
„Vizita în Spania a început astăzi cu o întâlnire cu omologul Pedro Rollan Ojeda, cu care am discutat despre importanţa diplomaţiei parlamentare în relaţia bilaterală dintre ţările noastre. Împreună, putem identifica soluţii comune la problemele celor două societăţi, îmbunătăţind relaţiile politice, comerciale şi culturale. Am fost impresionat de cuvintele calde, deosebite, cu care preşedintele Senatului Spaniei vorbeşte despre românii stabiliţi aici”, a scris Nicolae Ciucă, luni pe Facebook.
Preşedintele Senatului a completat că românii din Spania pot avea dublă cetățenie, din acest an, fără a detalia.
„Comunitatea românească din Spania are o vastă experienţă de muncă, este o resursă de înaltă calificare şi are o mentalitate occidentală. Ca urmare a demersurilor pe care le-am iniţiat ca prim-ministru, românii din Spania pot avea, din acest an, dublă cetăţenie. Statul iberic mai are asemenea acorduri în Europa doar cu vecinii săi, Portugalia şi Franţa„, a completat preşedintele Senatului.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!