Numărul liberelor legale de care beneficiază salariații bugetari din țara noastră ar putea crește în următoarea perioadă, dacă un proiect înregistrat la Senat va ajunge să se aplice.
Mai exact, se dorește introducerea datei de 6 ianuarie, în care se sărbătorește Boboteaza, în lista zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează.
Marţi, 1 martie 2022, a fost înregistrată la Senat propunerea legislativă nr. B95/2022 de către mai mulţi deputaţi PNL, care are ca scop stabilirea zilei de 6 ianuarie ca zi liberă legală în care nu se lucrează.
Astfel, potrivit proiectului legislativ de la Senat, și sărbătoarea Botezul Domnului sau, așa cum mai este cunoscută, Boboteaza, ar urma să se alăture listei existente a zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează, ducând numărul acestora la 16.
“ Ţinând cont de importanţa sărbătorilor creştine pentru ţara noastră consider că este oportună includerea zilei de 6 ianuarie în cadrul sărbătorilor legale. Această zi are o semnificaţie cu totul aparte pentru cultura şi spiritualitatea românească. Epifania sau Botezul Domnului reprezintă un praznic deosebit ce încheie sărbătorile închinate Naşterii lui Hristos.”, aşa cum scrie în expunerea de motive a prezentei propuneri, relatează ZF.ro.
Propunerea apare, potrivit inițiatorilor, în contextul în care la nivel european, România se situează pe ultimele poziţii în ceea ce priveşte numărul zilelor libere, astfel că, spre exemplu în 2022, dintre cele 15 sărbători legale, doar nouă se află în timpul săptămânii, cu două în plus faţă de anul trecut.
În prezent, dintre cele 15 libere legale stabilite de Codul Muncii, 9 sunt sărbători religioase.
Dacă această propunere legislativă va fi adoptată şi va intra în vigoare, numărul zilelor libere legale aferente unui an ar creşte de la 15 la 16 zile.
Pentru ca această propunere legislativă să intre în vigoare este necesar să fie adoptată de Parlament şi să fie promulgată de şeful statului, ca apoi să fie publicată în Monitorul Oficial.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!