Un proiect de lege inițiat de deputatul PNL Raluca Turcan și depus la Parlament, ar putea face ca românii aflați în concediu medical să poată fi verificați cu poliție.
Românii aflați în concediu medical ar putea fi verificați acasă de poliție. Raluca Turcan a venit cu această propunere în contextul în care, în primele luni ale acestui an, din fondul care este alocat pentru întregul an pentru concediile medicale, au fost cerut deja 60%.
Raluca Turcan spune că în doar 2 luni de la începutul anului 2023, s-au solicitat deja sume în total de 60% din bugetul pe întregul an pentru plata concediilor medicale.
Aceste controale ar urma să fie realizate de către angajatori, casele de asigurări de sănătate sau, după caz, de către agențiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti, însoțiți de către personal din cadrul poliției comunitare / locale.
Persoanele care nu vor fi la adresa indicată sau nu vor permite verificarea, nu vor primi sumele cuvenite pe zilele de concediu medical.
„Am depus un proiect de lege prin care se vor stopa fraudele legate de concediile medicale fictive. (..) Concediile medicale trebuie să fie acordate exclusiv persoanelor care au nevoie de ele și care sunt cu adevărat în incapacitate de a munci temporar. Ele nu trebuie văzute drept o sursă de venit sau o formă de a „chiuli” de la muncă prejudiciind, astfel, bugetul destinat sănătății. Nu ar mai trebui să avem situații în care cineva își ia concediu medical pentru a merge la pescuit sau a se ocupa de alte treburi din gospodărie”, a scris Raluca Turcan, pe pagina sa de Facebook.
Nu e prima lege de acest fel
O astfel de inițiativă legislativă a mai fost inițiată în 2009, fiindcă erau multe suspiciuni în sistem. Ca și acum, cei aflați în concediu medical puteau fi verificați la domiciliu, iar cei care nu erau găsiți, nu primeau banii pentru perioada în care au fost în concediu medical.
Acest lucru s-a întâmplat până în 2015, când s-a decis că această ordonanță trebuie să fie retrasă și asta pentru că Parlamentul de la acea vreme susținea că „Reglementarea este excesivă și absența de la domiciliu a persoanei beneficiare de concediu medical nu reprezintă un motiv de suspendare a drepturilor„.
Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI