Ministrul economiei, Virgil Popescu a declarat că în România vor fi produse peste un milion de măşti zilnic și a anunțat la ce preţ se vor vinde acestea.
Popescu a explicat că măștile de protecție vor fi produse doar în două companii.
„Până în data de 15 mai, la finalizarea stării de urgenţă, vom produce minimum un milion de măşti zilnic în România, prin cele două companii, Taparo şi Romarm. Practic, eu cred că producţia din România va fi majoritară, comparativ cu cantitatea de măşti din import”, a spus Virgil Popescu, informează Libertatea.
Întrebat cât va costa o mască de protecţie fabricată în România, ministrul economiei a răspuns că aproximativ 2 lei, la care se adaugă TVA.
„Din toate datele pe care le am eu, în jur de 2 lei va fi masca. 2 lei fără TVA. Noi am împuternicit o companie să facă achiziţie de la producătorii români pentru a putea să îi ajutăm şi să aibă finanţarea producţiei. Acea companie va plăti pe loc aceste măşti producătorilor români, va avea un adaos de 4-5 la sută”, a explicat Virgil Popescu.
Ministrul a precizat că măștile produse în România vor fi de calitate superioară față de cele existente acm pe piață.
„Calitatea va fi mai bună decât a măştilor care se importă în acest moment. Să nu uităm că materialul pentru straturile 1 şi 2 se produce în România, doar materialul pentru stratul filtrant se importă în continuare”, a precizat Virgil Popescu pentru Libertatea.
Popescu a declarat joi, la Digi24.ro, că prioritatea numărul 1 a ministerului pe care îl conduce este ca, „până la sfârşitul lunii mai-începutul lunii iunie, să putem avea instalată în România, la companie, un echipament care produce şi materialul filtrant, în aşa fel încât să avem integrată toată ţesătură necesară producerii acestor măşti„.
El a mai spus că le va cere comercianţilor să nu îşi pună un adaos comercial prea mare.