Eveniment

România va închide zeci de puncte de frontieră de la 1 ianuarie 2025. Lista completă

Gabriela Bunghez

România desființează peste 30 de puncte de frontieră terestre începând cu 1 ianuarie 2025, odată cu intrarea în Spaţiul Schengen.

Pentru că intrăm complet în Schengen, România va închide 33 de puncte de frontieră de la 1 ianuarie 2025.

Potrivit MAI, începând cu data de 1 ianuarie 2025, se elimină controalele asupra persoanelor la frontierele terestre interne dintre Bulgaria, respectiv Ungaria și România

Potrivit acordului semnat la începutul lunii decembrie de miniștrii de Interne din Bulgaria, România, Austria și Ungaria, Bulgaria și România vor face controale la frontierele terestre încă 6 luni după aderare.

În timp ce controalele la frontierele terestre dintre România și Ungaria vor persista, granița dintre Bulgaria și Grecia va fi scutită de aceste controale odată ce Bulgaria va intra pe deplin în Schengen, scrie Digi24.ro.

Polițiștii de frontieră vor putea face controale aleatorii atât în zona vechilor vămi, cât și în zonele verzi – cele care delimitează teritoriul unui stat, fără a fi fost prevăzute cu puncte vamale.

Pe de altă parte, MAI precizează că în condițiile în care controalele la frontieră pot fi reintroduse temporar – conform acquis-ului Schengen – imobilele vămilor, inclusiv perimetrele acestora, ar urma să intre în conservare. În schimb, echipamentele pot fi utilzate de instituțiile care le au în patrimoniu, în funcție de nevoile operative.

Cele 33 de puncte de frontieră care vor fi închise de la 1 ianuarie 2025

Potrivit unei hotărâri emise de Guvern, se vor desființa următoarele puncte de trecere a frontierei, după cum urmează:

Între România și Ungaria:

  • Petea, judeţul Satu Mare – rutier
  • Carei, judeţul Satu Mare – feroviar
  • Urziceni, judeţul Satu Mare – rutier
  • Săcuieni, judeţul Bihor – rutier
  • Valea lui Mihai, judeţul Bihor – feroviar şi rutier
  • Episcopia Bihor, judeţul Bihor – feroviar
  • Borş, judeţul Bihor – rutier
  • Salonta, judeţul Bihor – rutier și feroviar
  • Vărşand, judeţul Arad – rutier
  • Curtici, judeţul Arad- feroviar
  • Tudor Vladimirescu, judeţul Arad – rutier
  • Turnu, judeţul Arad – rutier Nădlac, judeţul Arad – rutier
  • Nădlac II, judeţul Arad – rutier
  • Cenad, judeţul Timiş – rutier
  • Borş II, judeţul Bihor – rutier
  • Beba Veche, judeţul Timiş – rutier

Între România și Bulgaria:

  • Calafat, judeţul Dolj – rutier și feroviar
  • Bechet, judeţul Dolj – rutier, bac și portuar
  • Corabia, judeţul Dolj – portuar
  • Turnu Măgurele, judeţul Teleorman – rutier și portuar
  • Zimnicea, judeţul Teleorman – rutier și portuar
  • Giurgiu I, judeţul Giurgiu – rutier, feroviat și portuar
  • Oltenița, judeţul Călăraşi – portuar
  • Călărași, judeţul Călăraşi – rutier și portuar
  • Ostrov, judeţul Constanţa – rutier
  • Lipnița, judeţul Constanţa – rutier
  • Dobromir, judeţul Constanţa – rutier
  • Negru – Vodă, judeţul Constanţa – rutier și feroviar
  • Vama Veche, judeţul Constanţa– rutier
  • Giurgiu II, judeţul Giurgiu – rutier III.

Cele situate la Dunăre și Marea Neagră:

  • Brăila, judeţul Brăila – portuar
  • Cernavodă, judeţul Constanţa – portuar

Va rămâne deschis punctul de trecere Calafat, în regim portuar.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !