Eveniment

România trimite salvatori în Turcia. Zece români au cerut sprijin pentru repatriere

Gabriela Bunghez

România trimite salvatori în Turcia, după cutremurul devastator de luni dimineața, potrivit unei decizii CNSU.

România a decis trimiterea unei echipe RO-USAR, personal specializat de intervenție în astfel de situații din cadrul IGSU, în Turcia, țara puternic afectată de cutremurul de 7,8 care a avut loc luni dimineță, anunță Guvernul într-un comunicat remis presei, relatează Mediafax.

„În urma consultării cu președintele României, Klaus Iohannis, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat, azi (luni – n.r.), Comitetul Național pentru Situații de Urgență, la propunerea DSU. Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Turcia pentru acordarea de asistență internațională, având în vedere situația de urgență generată de cutremurul de peste 7 grade Richter manifestat noaptea trecută pe teritoriul acestora”, anunță Executivul.

Urmare a activării Mecanismului European de Protecție Civilă, Guvernul României a decis trimiterea unei echipe RO-USAR, personal specializat de intervenție în astfel de situații din cadrul IGSU, în Turcia, țara puternic afectată de cutremurul de noaptea trecută.

„Sprijinul oferit de statul român a fost acceptat de autoritățile turce, precizând, totodată, că echipele de salvatori ale IGSU, împreună cu echipa medicală SMURD București (parte integrantă a INSARAG), alături de personalul Forțelor Aeriene Române din cadrul MAPN, sunt deja pregătite pentru desfășurarea acestei misiuni de sprijin. Precizăm faptul că sprijinul se va acorda în baza solicitării de asistență internațională formulată de guvernul Republicii Turcia prin Mecanismul European de Protecție Civilă. România continuă să-și onoreze angajamentele internaționale, rămânând un partener solidar statelor care se confruntă cu situații majore de urgență”, se menționează în finalul comunicatului de presă.

Cel puțin 360 de persoane au murit în urma dezastrului care a distrus sute de clădiri din sudul Turciei și nord-vestul Siriei. Se pare că 237 dintre victime se află în zonele controlate de guvern din Siria.

Misiunea de căutare a victimelor este în desfășurare, astfel încât bilanțul s-ar putea modifica.

MAE: Un grup de zece cetăţeni români au cerut sprijin pentru repatriere

Ministerul Afacerilor Externe informează că Ambasada României la Ankara a fost contactată pe telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice de către un grup de 10 cetăţeni români – un profesor şi 9 studenţi Erasmus – care se aflau cazaţi la un hotel din localitatea Kahraman Maraş,afectată de cutremurul produs luni în Turcia.

Aceştia au solicitat asistenţă consulară şi sprijin pentru repatriere şi au transmis că sunt în siguranţă, relatează Agerpres.

Potrivit MAE, o echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Ankara se deplasează la acest moment la faţa locului, cu două autovehicule, în vederea preluării cetăţenilor români, urmând a fi stabilite ulterior detaliile privind transportul în România.

Până în prezent, nu au fost înregistrate alte solicitări de asistenţă consulară în legătură cu acest cutremur sau semnalări din partea autorităţilor turce privind cetăţeni români afectaţi.

MAE aminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României la Ankara: +90.312.447.7945 şi +90.312.447.7940, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al secţiei consulare: +90.532.318.1726.

Foto: Profimedia Images

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI