România rămâne țara europeană cu cei mai mulți proprietari de case şi apartamente.
România are cea mai mare rată de locuințe aflate în proprietate personală din Europa, relevă datele analizate de Profit.ro.
Românii preferă să cumpere în loc să stea în chirie, deoarece consideră banii ca fiind investiți. Dacă stau în chirie, consideră banii dați ca pierduți. Și prețurile mai mici decât în regiune par însă să încurajeze achiziția.
În medie, țările din UE au o rată de deținere a locuințelor de 69%. Autorii analizei Statista, citați de VisualCapitalist,.evidențiază faptul că, cu cât rata de deținere este mai mare, cu atât prețurile caselor este mai mic pe piață. Atât la vânzare, cât și la chirii.
Și studiile interne arată că România rămâne țara europeană cu cei mai mulți proprietari de case și apartamente. Nu înseamnă că nu există chirii, mai ales în marile orașe, care au o rată de locuire în propria locuință similară cu procentul mediu european.
69% dintre persoane cu vârste între 18 și 55 de ani din mediul urban, locuiesc într-o locuință proprietate persoanlă
Un studiu recent realizat de Unlock Market Research pentru compania Colliers arată că totuși doar 69% dintre rezidenții cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani din mediul urban din România locuiesc într-o locuință deținută în proprietate personală. 13% dintre românii cu vârsta cuprinsă între 18 și 55 de ani din mediul urban sunt chiriași.
Multe apartamente aflate în proprietate personală sunt de fapt închiriate, în special în marile orașe și în deosebi în cazul blocurilor noi, mai ales în zonele apropiate de centrele de afaceri, unde procentul chiriașilor este semnificativ mai mare. Mulți dintre cei care, conform statisticilor oficiale, sunt înregistrați ca proprietari, de fapt locuiesc în locuințe închiriate în alte localități.
Interesul pentru achiziționarea unei proprietăți rămâne în continuare ridicat. Chiar dacă interesul românilor pentru o locuință închiriată este ridicat, dorința de a deveni proprietari rămâne în continuare puternică.
“Românii preferă să cumpere în loc să stea în chirie, deoarece consideră banii investiți. Dacă stau în chirie, consideră banii dați ca ‘pierduți’. Mai mult, până în 2022-2023, când au început să crească costurile creditelor, era mai „ieftin” să îți cumperi o locuință, rata ajungea să fie mai mică sau la fel cu chiria.
În plus, ideea de a avea o casă e un semn clar de stabilitate, că ai realizat ceva în viață. Este în esența noastră să avem un spirit al proprietății și să fim proprietari. Se considera până acum că stai cu chirie când nu ai de ales. Abia acum încep oamenii să fie mai deschiși la ideea de a sta în chirie, să fie mai flexibili și să vadă avantajele, cum ar fi faptul că poți locui în zone în care nu ți-ai permite să cumperi, că te poți muta când vrei dacă îți schimbi jobul.
Altfel, într-un studiu pe care l-am făcut în decembrie 2023 pe un eșantion reprezentativ pe urban pentru piața imobiliară, 25% dintre oameni au menționat spontan, fără variante de răspuns, că cea mai mare dorință a lor pentru anul 2024 este să își cumpere o locuință”, spune pentru Profit.ro Alexandra Cojocaru, partener al casei de studii de piață Unlock Research.
Comparativ cu alte țări est-europene, România este mai accesibilă pentru cumpărători. Se vede din evoluția prețurilor locuințelor din regiunea noastră. Prețurile caselor au crescut cu 6,8% în trimestul al doilea al acestui an, potrivit Eurostat. În acest timp, în Polonia prețurile au crescut cu 17,7%, în Bulgaria cu 15,1%), în Lituania cu 10,4% și în Croația cu 10%.
Ce îi face pe români să își cumpere locuința
„Numărul mare de proprietari din România este dat de situații specifice: în primul rând, vorbim de perioada comunistă, de urbanizare, când s-a construit un număr ridicat de locuințe și mulți au putut să devină proprietari.
În al doilea rând, psihologic, suntem o nație de proprietari – generațiile mai tinere au crescut în acest context și și-au dorit, la rândul lor, să devină proprietari.
Nu în ultimul rând, nivelul de trai a crescut considerabil în ultimele decenii și, implicit, un număr mare de persoane și-a dorit și permis să își îmbunătățească condițiile locative, generând cerere pentru proprietățile noi. Trebuie avut în vedere și că România are una dintre cele mai bune accesibilități ale cumpărării unei noi locuințe – raportul prețuri-salarii este tot mai bun și tot mai multe persoane își permit o locuință nouă.
Prețurile sunt influențate de factori precum nivelul cererii, migrația internă, fondul locativ existent sau condițiile generale economice”, a spus pentru Profit.ro, Alexandru Pricop, managing partner SVN Residentialist, una dintre cele mai mari agenții imobiliare din România.
Datele cercetării Unlock arată că, în București, un român are nevoie în medie de echivalentul a 8 salarii anuale nete pentru a cumpăra o locuință de 60 metri pătrați. În 2008, la apogeul bulei imobiliare din România, aceeași locuință ar fi costat aproximativ echivalentul a 25 de ani de salariu mediu anual.
Câte locuințe sunt în România
Potrivit datelor INS, spre 40% dintre locuințele din România sunt masate în urbanul județelor cu marile centre universitare: București (1,2 milioane locuințe), Constanța (225.000), Cluj (218.000), Timiș (196.500) și Iași (177.444).
Totalul proprietăților rezidențiale din România este de 5,3 milioane.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!