Eveniment

România stă prost și la capitolul drumuri forestiere

Sebastian Dan

România este ţara cu una dintre cele mai scăzute reţele de drumuri forestiere din Europa, cu o medie de şase metri la hectarul de pădure, iar fondurile alocate prin Plan Naţional Strategic (PNS) şi Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) sunt total insuficiente pentru nevoile sectorului forestier, potrivit directorului general al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, Daniel Nicolăescu.

„Din păcate, România este ţara care are una dintre cele mai scăzute, dacă nu cea mai scăzută, reţea de drumuri forestiere. Avem undeva la şase metri liniari la hectarul de pădure. Acesta este un neajuns, în primul rând din punct de vedere al accesibilizării arboretelor, pe de o parte, dar şi din punct de vedere al impactului negativ pe care scos-apropiatul materialului lemnos îl are asupra solului în pădure. Încă mai avem situaţii, atât în pădurile administrate de Regia Naţională a Pădurilor, cât şi în celelalte păduri, când scos-apropiatul materialului lemnos, adică din pădure şi până la drumul forestier, unde se încarcă în mijloacele de transport, se face pe drumuri forestiere cu trasee, lungimi care depăşesc uneori trei sau chiar patru kilometri”, a declarat Daniel Nicolăescu.

În opinia sa, acest lucru se datorează, în principal, lipsei de fonduri pentru investiţii în acest domeniu, mai ales că sumele alocate sectorului silvic prin programele europene sunt „derizorii”. Potrivit datelor statistice, la nivel european, Germania deţine o densitate medie a reţelei de drumuri forestiere de aproximativ 60 de metri la hectar, Austria – 36 metri la hectar, iar Franţa – 26 metri/hectar.

„Finanțarea pentru silvicultură este aproape zero”

„Am avut parte de două programe de finanţare mari: Planul Naţional Strategic pentru România, care de curând a fost aprobat de Comisia Europeană, şi Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi cu toate că sectorul – şi aici nu vorbesc numai de Romsilva, vorbesc de sectorul în ansamblu – a colaborat şi împreună au fost identificate nevoile sectorului forestier, iar acestea au fost puse atât la dispoziţia Ministerului Agriculturii, care a gestionat PNS-ul, cât şi la dispoziţia Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, din păcate, finanţarea pentru silvicultură este aproape zero”, a subliniat şeful Romsilva, într-o întâlnire cu presa susţinută la finele anului trecut.

În ceea ce priveşte PNS, Daniel Nicolăescu a menţionat că din totalul fondurilor alocate României, circa 150 de milioane de euro sunt pentru sectorul forestier în ansamblu, 70 de milioane de euro reprezentând fondurile pentru continuarea măsurilor şi din exerciţiul financiar precedent de silvo-mediu, în timp ce 80 de milioane de euro sunt alocate pentru finanţarea investiţiilor, în special pentru utilaje prietenoase cu mediu.

„Finanţarea o considerăm derizorie. Adică 150 milioane de euro din totalul fondurilor alocate prin PNS pentru România, sunt total insuficiente. În ceea ce priveşte PNRR, de asemenea, finanţarea pentru sectorul forestier este una redusă. Din totalul finanţării sunt alocate 22 de milioane de euro pentru lucrări de corectare a torenţilor şi alte 50 de milioane de euro pentru modernizarea sau construirea a 90 de pepiniere silvice. Şi aici considerăm că finanţarea este insuficientă având în vedere nevoile sectorului forestier”, a explicat şeful Romsilva.

Romsilva, investiții de 110 miliaone de lei anul trecut

Potrivit datelor RNP – Romsilva, administratorul pădurilor de stat a realizat anul trecut investiţii de circa 170 de milioane de lei, din care 110 milioane de lei din fonduri de accesibilizare şi 60 de milioane de lei din fonduri proprii.

Din cele 110 milioane de lei din fonduri de accesibilizare s-au construit 303,17 kilometri de drumuri forestiere, s-au reabilitat 1.473,76 kilometri de drumuri forestiere şi s-au realizat proiectele pentru 254,9 kilometri de drumuri forestiere şi 49,1 kilometri de cale ferată forestieră.

Cele 60 de milioane de lei din fonduri proprii au fost investite în utilaje destinate mecanizării lucrărilor silvice şi agricole, pentru realizarea drumurilor forestiere şi pentru exploatarea, transportul şi prelucrarea lemnului.

Reţeaua de drumuri forestiere administrate de Romsilva se ridică la 26.514 kilometri, iar cea de cale ferată forestieră la 67 de kilometri

RNP – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% deţin certificarea managementului forestier în standard internaţional.

De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naţionale şi naturale, precum şi 12 herghelii de stat (printre care și cea de la Sâmbăta, județul Brașov). 

Brașovul a pierdut nu doar finanțarea pentru Gorița, ci și modernizarea mai multor drumuri forestiere existente

În 15 decembrie 2017, Municipiul Brașov a semnat un contract de finanțare cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.) având ca obiect finanțarea proiectului ,,Investiții pentru dezvoltarea și modernizarea in frastructurii silvice în fondul forestier proprietate publică a municipiului Brașov“.

Valoarea  contractului de finanțare, conform art 3, este de aproximativ 6.700.000 de lei, reprezentând 100% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

Proiectul  își propunea dezvoltarea rețelei de drumuri forestiere din fondul forestier al Municipiului Brașov, obiectivele sale fiind construcția Drumului Gorița și reabilitarea a încă patru drumuri forestiere existente – Baer – 3,167 km ( zona Săcele), Pârâul Cailor – 2,631 km ( zona Săcele), Roșca – 2,600 km (zona Săcele) și Valea Căldării -1,243 km (zona Cristian).

În ședința de Consiliu Local din data de 3 decembrie 2020, Consiliul Local a adoptat hotărârea nr. 696, prin care l-a mandatat pe primarul Brașovului să renegocieze cu A.F.I.R. contractul de finanțare, deoarece Municipalitatea, la presiunea USR și a unei petiții semnate de circa 15.000 de persoane, nu se știe câte din Brașov, nu a mai fost de acord cu amenajarea drumului forestier Gorița.

Această mandatare a lui Coliban a fost realizată întrucât Consiliului Local Brașov, cât și brașovenii, nu au dorit să piardă finanțarea de aproape 7 milioane de lei. Firesc, Coliban a uitat să se laude cum nu a mai reușit să salveze banii pentru modernizarea drumurilor silvice existente.

În schimb, marele luptător pe Facebook împotriva poluării din Brașov, Allen Coliban nu a fost în stare să implementeze în jumătate de mandat ce avea de făcut în privința aplicării Planului Integrat de Calitate a Aerului în municipiul Brașov. Mai mult, nici nu a catadicsit să pregătească un document de lucru pentru perioada următoare… Dar, facem festivaluri verzi pe bani mulți (publici) la Brașov, de unde se sifonează fonduri către firme și ONG-uri de casă.