România a înregistrat, în luna mai a acestui an, un spor natural negativ al populaţiei de 6.581 de persoane, în scădere faţă de aceeaşi perioadă din 2021, când sporul negativ era de 9.026 de persoane, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Conform statisticii oficiale, în luna mai 2022, s-a înregistrat naşterea a 14.226 de copii, cu 3.110 mai mulţi decât în luna aprilie a acestui an.
În aceeaşi perioadă, numărul deceselor a fost de 20.807 (dintre care 11.012 bărbaţi şi 9.795 femei), în scădere cu 1.348 decese (584 bărbaţi şi 764 femei). Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna mai 2022, a fost de 81 copii, în creştere cu opt comparativ cu luna aprilie.
„În anul 2022 numărul deceselor a crescut în luna ianuarie 2022 faţă de luna decembrie 2021, dar a scăzut faţă de luna ianuarie 2021, iar în luna februarie s-a înregistrat o creştere a numărului decese atât faţă de luna precedentă, cât şi faţă de luna februarie a anului 2021, urmând un trend descrescător în perioada martie-mai 2022, atât faţă de lunile precedente cât şi faţă de lunile corespunzătoare din anul anterior”, notează INS.
Sursa: agerpres.ro