România va produce muniție NATO pentru întreaga Uniune Europeană. Ministrul Economiei anunță o investiție record, la Dragomirești.
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a anunțat, marți, înființarea unui Centru de Excelenţă în Muniţie NATO pentru întreaga Europă, în localitatea Dragomireşti, judeţul Dâmboviţa. Oficialul a subliniat că statul român a semnat un acord cu Guvernul american care presupune atragerea a 220 de milioane de dolari dintr-un credit cu condiţii foarte avantajoase şi aducerea în România a tehnologiei SUA, într-un parteneriat cu General Dynamics, pentru a produce muniţii de calibru 120 şi 155 compatibile NATO, pentru Armata României şi pentru toată Uniunea Europeană.
„Cel mai important lucru al vizitei noastre e faptul că aici, la Dragomireşti, va fi Centrul de Excelenţă în Muniţie NATO pentru întreaga Europa. Ce înseamnă asta? Înseamnă că acum două săptămâni, în baza unui acord între statul român şi guvernul american, am semnat, după foarte multe tratative tehnice şi politice, un letter of request din partea României, care presupune atragerea a 220 de milioane de dolari dintr-un credit cu condiţii foarte avantajoase pentru România din bani americani şi aducerea tehnologiei SUA într-un parteneriat cu General Dynamics aici, în România, pentru a produce muniţii de calibru 120 şi 155 compatibile NATO, pentru Armata României şi pentru întreaga Uniune Europeană. Adică tot ceea ce înseamnă muniţie pentru tancul Abrams, tot ceea ce înseamnă muniţie pentru K9 va fi produsă în România şi va fi singura capacitate de producţie la nivelul Uniunii Europene. E o investiţie majoră, e o investiţie strategică, ce marchează solidificarea parteneriatelor pe care le avem cu Statele Unite ale Americii şi cu noua administraţie”, a declarat, marţi, ministrul Economiei, aflat într-o vizită la Uzina de Produse Speciale Dragomiresti, filială a Companiei Naţionale „ROMARM” S.A.
România va produce muniție NATO pentru întreaga Uniune Europeană
Ministrul Economiei a spus că în perioada următoare, „indiferent care va fi dinamica pe scena politică”, cei de la Romarm au un termen limită până la care să prezinte stadiul implementării fiecărui proiect strategic asumat în cadrul acestui an, urmând ca „proiecţia viitorului” legată de producţia de apărare a României să fie făcută pe minimum zece ani de acum înainte.
”Asta pe de o parte. Pe de altă parte, suntem pregătiţi, ca stat, să accesăm o plajă cât mai mare din mecanismul de finanţare al Comisiei Europene, în valoare de 150 de miliarde de euro, care vine cu nişte condişţii foarte bune, zece ani perioada de graţie, urmând ca în viitorii 40 de ani să putem rambursa acele credite pe care le face Armata României şi să ajungem ca minim 80% să fie producţie făcută pe teritoriul României”, a subliniat Ivan.
Mai mult, oficialul a spus că România va continua să facă parteneriate cu SUA pentru a aduce în ţară „cea mai nouă tehnologie existentă pe piaţa mondială” şi să ajungă apoi „în ipostaza” în care să o şi implementeze.
„Toate aceste lucruri însumate arată că anul 2025 a avut o alocare bugetară din partea Ministerului Economiei în capacităţi de producţie cu 300% mai mare decât cea din 2024, de trei ori mai mult, într-o primă etapă. Doar aici, la Dragomireşti, avem un proiect pe o linie de 155, de 30 de milioane de lei care trebuie implementat până la finalul anului”, a precizat Bogdan Ivan.
Aceta i-a avertizat pe cei din conducerile companiilor din subordinea ministerului că nu aşteaptă decât performanţă, menţionând că premianţii vor fi premiaţi, iar cei rămaşi în urmă nu vor mai face parte din echipă.
„Fac apel la conducerea companiilor aflate în subordinea ministerului. Nu aştept nimic altceva decât performanţă şi, acolo unde am alocat resurse financiare, aştept să fie campioni în atragerea acestor bani, implementarea acestor proiecte şi pot să spun doar că premianţii vor fi premiaţi, iar cei care sunt în urmă nu vor mai face parte din echipă”, a mai spus ministrul Economiei.
Fondată în 1981, Uzina de Produse Speciale Dragomiresti, filială a Companiei Naţionale „ROMARM” S.A., are ca obiect principal de activitate fabricarea armamentului şi muniţiei.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!