România se află, marți, pe locul șase în Uniunea Europeană și pe locul 18 în lume, în privința persoanelor din țară vaccinate cu ambele doze, a declarat vicepreședintele CNCAV, Andrei Baciu.
România a depășit luni, pragul de 2 milioane de oameni vaccinați cu ambele doze. În acest context, Andrei Baciu a spus că țara noastră se află pe locul șase în Uniunea Europeană și pe locul 18 în lume în privința vaccinării.
„România ocupă locul 6 la nivelul UE cu privire la campania de vaccinare. Ne referim la vaccinarea persoanelor cu ambele doze, ceea ce asigură schema completă maximă de imunizare, și la nivel global ocupă locul 18”, a spus Baciu.
Coordonatorul campaniei de vaccinare, dr. Valeriu Gheorghță, a precizat că persoanele vaccinate cu ser de la Johnson&Johnsons sunt considerate persoane imunizate complet, acest vaccin fiind monodoză.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!