După doi ani de funcționare și elaborare de curricule pentru cursuri de robotică, RoboHub deschide o nouă locație, prin franciză, în Brașov.
Franciza este preluată de Asociația Suport Centru și Learnex și va fi implementată în spațiul din Str. Zaharia Stancu 6B, bloc Euforia.
„Încă de când am gândit RoboHub, l-am gândit ca un centru de resurse pentru învățare în zona de robotică. Extinderea aceasta este pasul firesc în planul nostru de a promova și sprijini dezvoltarea zonei de robotică în România”, spune Ana-Maria Stancu, fondatoare RoboHub.
Scopul este de a susține educația tehnologică.
“Prin parteneriatul cu Robohub, Asociația Suport Regiunea Centru și Learnex au adus educația pentru meseriile viitorului, astăzi, în Brașov. Împrietenirea generației tinere cu tehnologia îi va face pe aceștia mult mai competivi pe o piață a muncii hipercompetitivă. Obiectivul nostru este de a susține educația tehnologică a generației viitoare.“ – Silvia-Daniela Pohrib, Președinte Asociația Suport Regiunea Centru și Manager Learnex.
RoboHub este un spațiu de promovare a programării și a roboticii și se adresează tuturor celor care doresc să învețe, de la 6-7 ani și fără limită superioară de vârstă.