Risc însemnat de avalanşe în Munţii Făgăraş, Ţarcu, Godeanu, Parâng şi Şureanu.
Meteorologii avertizează că este risc însemnat, de gradul trei pe o scară de la unu la cinci, de producere de avalanşe în mai multe masive muntoase.
Potrivit meteorologilor este risc însemnat, de gradul trei din cinci, de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri altitudine în Munţii Făgăraş, Ţarcu, Godeanu, Parâng şi Şureanu, transmite G4Media care citează Agerpres.
Potrivit Buletinului nivometeorologic al Serviciului Regional de Prognoză a Vremii Sibiu, în masivele menţionate, sub altitudinea de 1.800 de metri, este un risc mai mic, de gradul doi sau unu, de producere de avalanşe.
Din cauza greutăţii zăpezii recent depuse, pe pantele suficient de înclinate, aceasta va putea aluneca în mod spontan peste stratul vechi şi compactat, în special în jurul prânzului, ducând la declanşarea unor avalanşe de dimensiuni medii, riscul declanşării fiind amplificat la supraîncărcări oricât de slabe.
Cel mai mare strat de zăpadă măsurat la o staţie meteo din ţară este de 140 centimetri, la Bâlea Lac, şi în Vârful Călimani, potrivit meteorologilor sibieni.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!