Proiectul „Reţeaua pentru protecţia sănătăţii şi securităţii la locul de muncă în industria prelucrătoare – AERONAVSECUR”, finanţat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, inclus în Axa prioritară 3 „Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor”, Domeniul major de intervenţie 3.2 „Formare şi sprijin pentru întreprinderi şi angajaţi pentru promovarea adaptabilităţii”, a fost implementat de către Sindicatul Liber Independent I.C.A. Braşov, România (sectorul construcţii aeronautice), în parteneriat cu Sindicatul SANAB Brăila, România, (sectorul construcţii navale) şi Federaţia Sindicală Federatione Italiana Metalmeccanici FIM-CISL Italia. Acest proiect a fost menit să atingă obiectivul general: crearea unei rețele pentru creșterea nivelului de protecție a sănătății și securităţii la locul de muncă în industria prelucrătoare, prin implementarea unui sistem comun de prevenire şi gestionare a riscurilor la locul de muncă.
Proiectul s-a derulat pe o perioadă de doi ani şi şase luni începând cu luna decembrie 2010, cu un buget de 2.599.168 lei (valoarea eligibilă contractată a proiectului).
Proiectul s-a adresat persoanelor care lucrează în industria prelucrătoare, angajaţi şi angajatori, în vederea diminuării riscurilor la locul de muncă în sectoarele aeronautic şi naval.
Principalele activităţi desfăşurate în cadrul acestui proiect au fost:
– Derularea unei campanii de informare şi conştientizare în rândul lucrătorilor din industria prelucrătoare.
– Perfecţionarea reprezentanţilor Comitetelor de securitate şi sănătate în muncă.
– Elaborarea unui manual şi CD privind prevenirea şi gestionarea riscurilor la locul de muncă în industria prelucrătoare – „Riscurile la locul de muncă în sectoarele aeronautic şi naval”.
– Organizarea a 10 seminarii în prevenirea şi gestionarea riscurilor la locul de muncă a liderilor de sindicat şi lucrătorilor.
– Schimburi de experiență între parteneri şi membrii ai reţelei pentru protecţia sănătăţii şi securităţii la locul de muncă în industria prelucrătoare – AERONAVSECUR organizate în cadrul campaniei de diseminare a rezultatelor proiectului constând în vizite de lucru la: Partenerul italian Fim-Cisl Nazionale, Roma; fabrica Alenia Aermacchi, Varese, Milano; fabrica AgustaWestland, Vergiate, Milano; S.C. Romaero S.A., Bucureşti; S.C. Aerostar S.A., Bacău; S.C. IAR S.A., Ghimbav; Şantierul Naval Constanţa S.A.; Şantierul Naval Brăila S.A.
– Desfăşurarea Concursului Naţional de SSM, ediţia 2012, organizat în cadrul conferinţei internaţionale „Ştiu mai mult, risc mai puţin” la care au participat 16 echipe ce reprezentau sindicate din mai multe zone ale ţării. Concursul s-a desfăşurat în două etape:
- o probă teoretică – test cu întrebări grilă referitoare la normele generale de SSM;
- o probă cu demonstraţii practice privind măsuri de prim-ajutor.
– Realizarea unei broşuri ce conţine o colecție de întrebări grilă din cadrul legislației în vigoare în domeniul SSM.
– Realizarea unei reviste privind sănătatea şi securitatea la locul de muncă – AERONAVSECUR Magazine, în cadrul căreia au fost introduse şi rezultatele unor studii şi cercetări de marketing realizate în cadrul proiectului în domeniul SSM, în rândul lucrătorilor şi angajatorilor.
– Organizarea unei conferinţe internaţionale în perioada 25-28 aprilie 2013 în cadrul căreia a avut loc şi finala Concursului Naţional de SSM, ediţia 2013 ce s-a desfăşurat, de asemenea, în două etape:
- o probă teoretică – test cu întrebări grilă referitoare la normele generale de SSM;
- două probe cu demonstraţii practice privind măsuri de prim-ajutor şi de stingere a incendiilor.
Indicatori atinşi:
|
Indicatori |
Valoare prognozată |
Valoare realizată în perioada de implementare |
| Indicatori de realizare imediată (output) | ||
| Număr de participanţi la instruire – formare profesională continuă |
258 |
319 |
| Număr de participanţi FSE – femei |
29 |
93 |
| Număr de evenimente de comunicare şi promovare – formare profesională continuă |
2 |
2 |
| Numărul cursurilor de formare profesională cofinanţate |
11 |
11 |
| Numărul cursurilor de formare profesională cofinanţate, dintre care: În probleme legate de sănătate şi securitate |
11 |
11 |
|
Indicatori de rezultat |
|
|
| Parteneri transnaţionali implicaţi în proiect – formare profesională continuă |
1 |
1 |
| Indicatori adiţionali |
|
|
| Indicatori de realizare imediată (output) adiţionali |
|
|
| baza de date organizata, la dispoziţia partenerilor din proiect, in vederea consultării pentru realizarea manualului de formare privind riscurile la locul de munca in industria prelucrătoare |
1 |
1 |
| site-ul web al reţelei de prevenire si gestionare a riscurilor la locul de munca in industria prelucrătoare |
1 |
1 |
| suport de curs pentru membrii ai comitetelor de sănătate si securitate la locul de munca |
8 |
8 |
| manual si CD privind prevenirea si gestionarea riscurilor la locul de munca in industria prelucrătoare |
350 |
350 |
| reţea pentru prevenirea si gestionarea riscurilor la locul de munca in industria prelucrătoare |
1 |
1 |
|
|
|
|
| Indicatori de rezultat adiţionali |
|
|
| membrii ai comitetelor de sănătate si securitate la locul de munca perfectionati |
8 |
8 |
| lucrători si lideri perfectionati in prevenirea si gestionarea riscurilor la locul de munca in industria prelucrătoare |
250 |
311 |
| angajaţi si angajatori informaţi in cadrul campaniei de informare |
800 |
800 |
| angajaţi si angajatori informaţi in cadrul campaniei de diseminare |
1200 |
1200 |
Pentru mai multe detalii, puteți accesa site-ul www.aeronavsecur.ro.