Educaţie

Rezultatele finale la Evaluarea Naţională vor fi afişate astăzi

Gabriela Bunghez

Rezultatele finale la Evaluarea Naţională vor fi afişate marţi, 9 iulie.

Rezultatele finale la Evaluarea Naţională, după rezolvarea contestaţiilor, vor fi afişate marţi, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Rata de promovare înregistrată înainte de contestaţii a fost de 74,4% (rezultate în ultimii trei ani: 76,2% în anul 2023, 82,3% în anul 2022, respectiv 76,8% în anul 2021).

25,6% dintre elevi (39.195) au obţinut medii sub 5, faţă de 17,73% în anul 2022 şi 23,8% în anul 2023, potrivit Agerpres.

Miercurea trecută, înainte de depunerea contestaţiilor, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, afirma că la Evaluarea Naţională 77,6% dintre candidaţi au luat note peste 5 la proba de Limba română şi 68,7% au luat note peste 5 la Matematică.

Comunicarea rezultatelor obţinute se face anonimizat prin coduri individuale care înlocuiesc numele şi prenumele, atât în centrele de examen, cât şi pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale.

Media de admitere la liceu, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, este media generală la Evaluarea Naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obţinute.

Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, peste 160.400 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost înscrişi în vederea susţinerii examenului, organizat în 3.392 de unităţi de învăţământ/centre de examen.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !