Rezultatele finale la cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului, după rezolvarea contestaţiilor, vor fi afişate astăzi.
Ministerul Educației publică astăzi, 3 septembrie, pe site-ul dedicat, rezultatele finale obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea august-septembrie 2021, după rezolvarea contestațiilor.
Rezultatele vor fi afișate atât pe http://bacalaureat.edu.ro/, cât și în centrele de examen, prin anonimizarea datelor personale ale candidaţilor, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare.
În județul Brașov, rata de promovare înregistrată în sesiunea august – septembrie a examenului naţional de bacalaureat înainte de depunerea contestaţiilor este 32,79%, în creștere cu peste 3 puncte procentuale față de aceeași etapă de afișare din sesiunea august-septembrie a anului trecut: 29,31%.
Au promovat 243 de candidați, dintr-un total de 741 de candidați prezenți. Cele mai multe medii se află în intervalul 6,00-7,00 – 207.
Precizăm că numărul de candidați înscriși în această sesiune a fost de 900.
Media minimă de promovare a examenului este 6 (şase), iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5 (cinci).
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!