Din judeţ

Rețeaua de gaze naturale din Râşnov va fi extinsă: Aproximativ 90 de gospodării vor avea rețea de distribuție a gazului metan

Gabriela Bunghez

Primăria Râşnov anunţă că a fost eliberată autorizația de construire pentru lucrările de extindere a rețelei de gaze naturale pentru zona Dobrice.

Astfel, 90 de gospodării vor fi conectate la reţeaua de gaze naturale, în apoximativ o lună.

Rețeaua de gaze naturale din Râşnov va fi extinsă

„Vești bune pentru locuitorii din zona Dobrice!

Astăzi a fost eliberată autorizația de construire pentru lucrările de extindere a rețelei de gaze naturale pe străzile Horia, Cloșca, Crișan, precum și pe drumul de macadam care duce spre bazinele de apă din Poiana Roșie.

Constructorul mai are de parcurs doar câteva etape birocratice, iar conform acestuia, lucrările efective vor începe în jurul datei de 10 noiembrie.

Aproximativ 90 de gospodării, conectate la rețeaua de distribuție a gazului metan

De aceasta extindere a rețelei de gaze naturale vor beneficia toti cetățenii din zona respectiva. Este vorba despre aproximativ 90 de gospodării.

Deoarece străzile din zonă sunt înguste, rugăm locuitorii să fie pregătiți pentru un disconfort temporar.

Totuși, este important de menționat că echipele care vor efectua săpăturile vor acoperi șanțurile în aceeași zi, pentru a reduce la minimum disconfortul și pentru a menține zona curată și sigură.

De asemenea, îi încurajăm pe locuitorii din zonă ca, dacă au nevoie de aprovizionare cu lemne de foc sau alte materiale, să o facă din timp, înainte de începerea lucrărilor.

 Durata estimată a lucrărilor: aproximativ o lună de zile.

Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru sprijinul acordat în derularea acestui proiect important pentru comunitatea noastră!„, a transmis Primăria Râşnov.