Restricțiile de tonaj nu se aplică pe drumul spre Hălchiu, spre disperarea localnicilor

Restricțiile de tonaj nu se aplică pe drumul spre Hălchiu, spre disperarea localnicilor

TIRDeși Consiliul Județean Brașov a dat încă din octombrie anul trecut o hotărâre prin care s-a interzis traficul camioanelor de mare tonaj pe DJ 112, ca urmare a reclamațiilor localnicilor din Hălchiu care se plângeau că locuințele de pe marginea drumului erau afectate, aceasta nu a intrat în vigoare nici până în ziua de astăzi. „În continuare vehiculele grele trec prin localitate. De asemenea, între Podul Bârsei și Hălchiu, sunt cel puți 16 de gropi de mari dimensiuni”, a explicat consilierul județean Dorin Crizbășan. În toamna anului trecut, pe masa autorităților județene a ajuns o petiție semnată de 155 de localnici.

Vicepreședintele CJ Brașov Mihai Veștea a precizat că s-a luat legătura cu Poliția Rutieră în vederea efectuării marcării și semnalizării corespunzătoare a drumului, respectiv restricție de tonaj la 7,5 tone. Din cauza traficului greu și infrastructura stradală s-a degradat. Drumul este inclus în vederea plombării gropilor în această vară, urmând să se execute lucrări de aproape 10.000 de lei. Vehiculele de mare tonaj vor putea circula pe o rută alternativă, respectiv DN 13 – Ocolitoarea municipiului Braşov – DN 1, însă preferau drumul județean fiindcă era ca o „scurtătură” între Podul Bârsei și Codlea.

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Cerb salvat de pompierii brașoveni dintr-un lac înghețat

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov